Centrul de Detenţie Craiova, parte într-un proiect cultural

0
559

În cadrul proiectului “Shamanelism”, proiect cultural finanțat prin Granturile SE 2014 – 2016, Programul RO-CULTURA, ”Fundația pentru poezie Mircea Dinescu”, în colaborare cu Centrul de Detenție Craiova, a organizat joi, 20 aprilie 2023, la sediul Institutului Goethe din București un spectacol artistic ce a urmărit promovarea diversității culturale și a credințelor și obiceiurilor etniei rome.

vând ca protagoniști 9 persoane private de libertate din Centrul de Detenție Craiova, evenimentul muzical a facilitat accesul tinerilor custodiați de instituția penitenciară la tradiția culturală a etniei rome și le-a oferit ocaziade a dobândi cunoștințe, aptitudini și competențe în domeniul producției muzicale. „Shamanelism” este un proiect cultural de încurajare și susținere a explorării și consolidării identității culturale etnice a tinerilor romi aflați în Centrul de Detenție Craiova prin intermediul muzicii contemporane rome, trecute și actuale. Proiectul vizează explorarea și valorificarea atât a istoriei, cât și a prezentului acestui gen muzical și are în vedere organizarea, pe parcursul a 24 de luni, a unor ateliere de muzică pentru tinerii privați de libertate. Atelierele de muzică ce abordează un cadru informal au cuprins sesiuni de testare și perfecționare a abilităților de a cânta la diferite instrumente, sesiuni de compoziție și improvizație, sesiuni de perfecționare a competențelor tehnice ale participanților care dovedesc înclinații deosebite și sesiuni de înregistrare a muzicii, în care formatorii, muzicieni profesioniști și foști deținuți, au acum cariere muzicale.  Evenimentul din data de 20 aprilie deschide șirul celor 4 concerte derulate în exteriorul Centrului de Detenție,  cu participarea tinerilor care au parcurs atelierele de creație și care se vor finaliza cu organizarea unei expoziții cu fotografii.