Rețea nouă de alimentare cu apă pe strada Sărarilor din Craiova

0
381

Echipele Companiei de Apă Oltenia s-au mobilizat și au finalizat în timp record înlocuirea rețelei de alimentare cu apă potabilă de pe strada Sărarilor, din municipiul Craiova.

Lucrarea a fost destul de complexă și a necesitat întreruperea alimentării cu apă, care a afectat o zonă destul de mare a orașului. Tocmai de aceea s-a lucrat astfel încât deranjul provocat utilizatorilor să fie cât se poate de mic.

“Vechea conductă, din oțel, cu diametrul nominal de 400 mm, avea durata de viață depășită (era uzată), motiv pentru care apăreau des avarii. Conducerea Companiei de Apă Oltenia împreună cu Primăria Municipiului Craiova au luat decizia înlocuirii ei, din fonduri proprii. S-au executat săpăturile, s-a anulat vechea conductă, în lungime de 290 metri, s-a introdus conducta nouă, din polietilenă, cu diametrul nominal de 200 mm, și, în plus, s-au înlocuit peste 20 de branșamente de apă și racorduri de canal, pe toată lungimea acesteia. Mai mult decât atât, s-a reușit și sectorizarea parțială a cartierului Rovine, fiind montate vane de separare, astfel încât, în eventualitatea unor intervenții, să se poată opri alimentarea cu apă pe zone cât mai restrânse”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu,primarul Craiovei.