Donald Trump îşi doreşte să-l întâlnească pe Papa Francisc, adăugând că ar fi o “onoare”

0
342

Papa FranciscCasa Albă a anunţat că este posibilă o întâlnire între Donald Trump şi Papa Francisc, în timpul vizitei preşedintelui american în Italia, de la sfârşitul lunii mai, subliniind că nu a fost luată încă o decizie în acest sens. “Vom contacta Vaticanul pentru a vedea dacă putem stabili o audienţă cu Papa Francisc”, a declarat Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, adăugând că Donald Trump ar fi “onorat” să se întâlnească cu Suveranul Pontif. Greg Burke, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, a declarat că Papa salută un demers în acest sens. Donald Trump va participa la summitul liderilor statelor membre ale G7 care va avea loc pe 26 şi 27 mai la Taormina, în Sicilia, dar şi la un summit NATO în Bruxelles. În general, liderii statelor cer cu cel puţin 7 luni înainte o audienţă la Suveranul Pontif. În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Donald Trump şi Papa Francisc au avut un schimb dur de replici în presa internaţională. “O persoană care construieşte ziduri şi nu poduri nu se poate numi creştină”, a declarat Suveranul Pontif, întrebat de poziţia anti-imigraţie a candidatului la prezidenţialele americane. Drept replică, Trump a răspuns că este lipsă de respect ca “un lider religios să pună la îndoială credinţa unei persoane”.  Ulterior, Trump şi-a schimbat discursul, adăugând că Papa ar fi informat greşit cu privire la situaţia din SUA, drept pentru care nu conştientizează impactul traficului de droguri şi necesitatea construirii unui zid la graniţa cu Mexicul, ca măsură de securitate.