„Antrenorul de genii” vine la Craiova

0
336
Florin Colceag
Florian Colceag

Pe 17 mai, la Craiova,  în organizarea site-ului bebevesel.ro, va avea  loc conferinţa  „Fundamente în educaţia  copilului”, susţinută de  prof. dr. Florian  Colceag. Supranumit „antrenorul de genii”, acesta îşi  propune să le vorbească părinţilor şi cadrelor didactice  despre  etapele dezvoltării cognitive şi despre stilurile  de învăţare, despre  factorii  motivaţionali  şi  cei demotivaţionali care pot  influenţa  evoluţia intelectuală a unui  copil, prezentând  şi câteva soluţii posibile  pentru crearea cadrului  potrivit în  vederea dezvoltării  talentelor  native şi  exprimarea creativităţii  şi iniţiativei la copii.

Prof. Florian  Colceag este expert  internaţional  gifted education, specialist  în modelare matematică, inventatorul fractalilor algebrici, activând  ca  şi  consultant în  multiple echipe de cercetare din domenii  precum biochimie, biofizică, biologie  celulară,  educaţie,  sociologie, teoria  complexităţii, economie, în cadrul   Institutului  European de  Integrare şi  a Centrului  pentru  Studii Complexe.

Prof. Florian Colceag a  antrenat lotul  olimpic de matematică, fiind  deţinător al unui record mondial – 84 de  medalii obţinute de elevii pe  care  i-a instruit  la olimpiadele internaţionale de matematică  (60  de aur). Este  membru în renumite organizaţii  internaţionale – World Council  for   Gifted and    Talented  Children (WCGTC), European Council  for  High  Ability (ECHA), Pacific  Federation of  the  WCGTC, Clubul de  la Roma, Australian Gifted  Education (AUSTEGA). A  fost desemnat personalitatea  europeană a anului  2007.  Este  specialist  în    dezvoltarea de  curricule în  diferite  sisteme de  educaţie, în sustenabilitate, dezvoltare, globalizare.

Evenimentul    de la Craiova, din 17 mai, va  fi organizat  şi pentru susţinerea   copiilor  cu  autism  de  la ANCAAR  Craiova.