Zilele Bibliotecii băileștene

0
343

Biblioteca Municipală „Petre Anghel” din Băilești marchează, în perioada 20-24 aprilie, împlinirea a 89 de ani de existență printr-un program de manifestări culturale organizat în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Băilești.

Cea de-a XIII-a ediție a evenimentului s-a deschis ieri-dimineață, când a avut loc și vernisajul expozițiilor de carte „Personalități băileștene – Aniversări și comemorări în luna aprilie” și „Donație Petre Gigea-Gorun” și a celei realizate de Denis Armăsaru – „Gravură și tehnici mixte în Băilești”. De asemenea, bibliotecar Janeta Vlad a făcut cu acest prilej un scurt istoric al instituției.

Și astăzi la Biblioteca băileșteană se deschide o expoziție, de această dată de obiecte țărănești, prilej pentru participanți de a sta de vorbă cu invitații de onoare – prof. dr. Irinel Cănureci, de la Muzeul Olteniei, și Ștefan Enache, fost șef al Secției de Etnografie a instituției – despre „Tradiții și obiceiuri de la Paști până la Înălțare”. Nu lipsesc programele artistice prezentate de copii: astăzi al celor de la Școala Gimnazială Ghidici (coord.: prof. Carmen Stănărîngă), iar mâine, de la ora 10.30, al celor de la Grădinița „Amza Pellea” (coord.: ed. Nela Neacșu).

Joi, 23 aprilie, Biblioteca Municipală „Petre Anghel” va sărbători Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Mondială a Cărții. O va face printr-o reuniune a membrilor cenaclului literar „Speranțe”, pe tema „Biblioteca mea” (creații literare și desene cu aceeași temă) și prezentarea dramatizărilor „Sucă la armată” și „Nu mai citiți cărți” de către elevi ai Școlii nr. 3 Băilești (coord.: Dragoș Coșereanu). Vineri, în ultima zi a programului aniversar, invitat al instituției este prof. univ. dr. Florea Firan, director al Editurii „Scrisul Românesc” din Craiova și redactor-șef al revistei cu titlu omonim, care le va prezenta băileștenilor o expoziție de cărți de reviste, precum și cele mai noi apariții editoriale.