„Clasicul” Barcei sau titlul Realului?

0
322

FC Barcelona – Real Madrid

Barcelona, stadion: „Nou Camp”, ora 21 (Digisport 1)

FC Barcelona: Valdes – Mascherano, Pique, Puyol – Dani Alves, Busquets, Xavi, Fabregas – Alexis, Messi, Iniesta. Antrenor: Josep Guardiola.

Real Madrid: Casillas – Arbeloa, Sergio Ramos, Pepe, Marcelo – Khedira, Xabi Alonso – Di Maria, Ozil, Ronaldo – Benzema. Antrenor: Jose Mourinho.

Formaţia catalană se poate apropia la un punct de marea rivală dacă respectă tradiţia şi se impune

Al VI-lea „El Clasico” din acest sezon. Probabil vom vedea aceeaşi Barca şi vom avea eterna dilemă: cum va aborda meciul Mourinho? Cele două echipe stratosferice au fost aduse cu picioarele pe pământ preţ de câteva zile după eşecurile din Champions League, însă păstrăm destule şanse să mai vedem încă un „Clasic”, în finală. Nimeni nu îndrăzneşte să atace Barcelona, iar Chelsea  s-a ghemuit şi ea în propriul careu pentru a smulge o victorie în genunchi. Se spune că peste ani nimeni nu îşi mai aminteşte detaliile, se contabilizează doar trofeele, însă Di Matteo şi-a amintit cum Interul lui Mourinho s-a îngrămădit pe câteva linii acum doi ani pentru a se califica. În cazul Barcelonei este mai uşor să-şi aminteşti înfrângerile şi implicit modul cum s-au produs acestea. Nimeni nu a găsit antidotul la tiki-taka, doar a reuşit să o fenteze într-un anumit context, cu destulă şansă. Realul îşi permite să piardă în seara aceasta pe „Nou Camp” şi cu victorii pe linie până la final poate câştiga titlul. Problema este cum îl câştigă. Va risca Mourinho măcar de data aceasta, când îşi permite să o facă, încercând să joace de la egal la egal cu Barcelona sau va sta din nou la pândă şi va sfârşi din nou umilit, explicându-ne la nesfârşit cum echipa sa este persecutată de arbitri? Până la urmă, o echipă în care s-au investit sute de milioane de euro întâlneşte una care şi-a crescut majoritatea jucătorilor în propria academie! Realul are avantajul celor 4 puncte diferenţă, al unei zi în plus de odihnă, însă porneşte cu handicapul multiplelor eşecuri, al „complexului Barca”, de care nu reuşeşte să se descotorosească. Mourinho poate câştiga şi titlul în Primera şi Champions League, însă fără măcar un meci în care să subordoneze Barcelona victoria sa nu va fi completă. În ultimele 10 confruntări, Realul s-a impus doar o dată, în finala Cupei Spaniei de anul trecut, iar în actuala stagiune, din cele 5 confruntări, 3 au revenit echipei blau-grana, două dintre ele chiar pe „Santiago Bernabeu”, iar de două ori a fost egalitate. Nu sunt indisponibilităţi importante pentru meciul din seara aceasta, faţă de cea cunoscută, de lungă durată, a lui David Villa.

„Clasicul”subsidiar – Messi-Ronaldo

Duelul secundar este fără îndoială cel dintre Messi şi Cristiano Ronaldo, ambii cu 41 de goluri marcate în campionat, mai multe decât au reuşit majoritatea celorlalte echipe din Primera. Raportându-se la cifre cotidianul „As” ilustrează faptul că „dependenţa” Barcelonei de Messi este mai mare decât cea a Realului de Ronaldo. Messi are 63 de goluri în toate competiţiile în 53 de meciuri, cu o medie de un gol la 72 de minute, în timp ce CR7 are 53 de goluri în 49 de meciuri, media sa fiind de o reuşită la 81 de minute, „adevărate procente science-fiction”, după cum apreciază publicaţia madrilenă. Fără golurile lui Messi, Barcelona ar fi avut 19 puncte mai puţin, în timp ce Ronaldo a adus prin reuşitele sale 13 puncte în plus Realului, care ar fi avut astfel 10 puncte în plus după un astfel de calcul. Realul a câştigat 61 % din meciurile în care nu a marcat Ronaldo, în timp ce catalanii au învins în doar 40 % din partidele în care nu a punctat Messi. Argentinianul este superior şi la capitolul pase decisive, cu 25 de astfel de reuşite, în timp ce Ronaldo are în cont 14 „assist-uri”. Totuşi, în ultimele 3 „Clasice” Messi nu a marcat, în timp ce Ronaldo a punctat în ultimele două dispute directe, în sferturile Cupei Spaniei.

Xavi: „Noi atacăm jucăm mereu la fel cu Real”

Xavi Hernandez consideră că meciul din seara aceasta este crucial pentru echipa sa şi spune că strategia Barcei va fi ca de obicei una de a-şi subordona adversarul prin posesie prelungită: „Este un meci foarte important pentru ambele echipe. Dacă Barcelona câştigă acest meci, va avea în continuare şanse la titlu, şi, în caz că Realul se va mai încurca, ei vor pierde titlul. Este un meci de totul sau nimic. Realul a jucat contra noastră în diferite moduri, dar noi i-am abordat de fiecare dată la fel. Ne-am dorit mereu controlul balonului şi rolul de protagonişti în meci, pentru că doar aşa putem  să ne asigurăm victoria.”  Cât despre comparaţia Messi-Ronaldo, Xavi este evident de parte colegului său: „Messi este cel mai bun din lume şi cred că majoritatea oamenilor din fotbal au aceeaşi  părere.” Ca de obicei înaintea meciurilor cu Barcelona, Mourinho l-a trimis la conferinţa de presă pe secundul Aitor Karanka, care a anunţat că Realul va juca ofensiv şi va încerca să demonstreze că ocupă meritat prima poziţie. L-a consultat oare înainte şi pe Jose?

 

Ultimele 10 „Clasice”

29.11.2010 Barcelona – Real 5-0 (tur Primera)

16.04.2011 Real – Barcelona 1-1 (retur Primera)

20.04.2011 Real – Barcelona 1-0 prel. (finala Cupei)

27.04.2011 Real Barcelona 0-2 (tur semifinale Ligă)

03.05.2011 Barcelona – Real 1-1 (retur semifinale Ligă)

14.08.2011 Real – Barcelona 2-2 (tur Supercupă)

18.08.2011 Barcelona – Real 3-2 (retur Supercupă)

10.12.2011 Real – Barcelona 1-3 (tur Primera)

18.01.2012 Real – Barcelona 1-2 (tur ”sferturi” Cupă)

25.01.2012 Barcelona – Real 2-2 (retur ”sferturi” Cupă)