Tinerii din PDL Dolj, alături de copiii de la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă

0
362

Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Dolj a dăruit, ieri, cadouri copiilor de la Spitalul de Neuropsihiatrie Infantilă din Craiova, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Acţiunea, intitulată „De la inimă la inimă”, i-a sensibilizat pe tinerii politicieni, care au înţeles că nu numai în astfel de momente, ci întotdeauna trebuie să fii aproape de copiii aflaţi în dificultate. Tinerii democrat-liberali doljeni au socializat cu micuţii, au făcut fotografii şi le-au urat o primăvară minunată. De cealaltă parte, copiii au fost plăcuţi surprinşi, iar iniţiativa tinerilor politicieni le-a adus o mică bucurie, pe chipul lor apărând o rază de lumină şi speranţă. Micuţii au primit cu mare drag cadourile de la iepuraş, care le-a adus, la fiecare în parte, câte un zâmbet pe buze.  „Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal speră ca simplitatea acestor momente să ne ajute să apreciem adevărata valoare a vieţii şi transmite tuturor copiilor Sărbători Fericite!”, a precizat Mihai Soare, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Dolj.