Patru unităţi de învăţământ din Dolj au obţinut titlul de „Şcoală europeană”

0
53
Colegiul Naţional “Elena Cuza”

Patru unităţi de învăţământ preuniversitar doljene au fost declarate câştigătoare la cea de-a VIII-a ediţie a competiţiei pentru obţinerea certificatului de “Şcoală Europeană”, la care au participat 150 de unităţi de învăţământ din toată ţara. Şcolile vor fi premiate de Ministerul Educaţiei, marţi, 3 mai 2011, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti.

Titlul de „Şcoală Europeană” va fi decernat pentru Colegiul Naţional “Elena Cuza”, Colegiul Naţional “Gheorghe Chiţu” şi Colegiul Tehnic “Costin D. Neniţescu” din Craiova şi Şcoala cu Clasele I-VIII Ghindeni, acestea  clasându-se între cele 64 de unităţi şcolare care au obţinut distincţia.

Competiţie a fost lansată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, fiind deschisă tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în activităţi europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Concursul are ca scop recunoaşterea contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană şi alinierea ei la standardele europene.

Anul acesta au fost înscrise în competiţie 150 de unităţi şcolare din România, ale căror candidaturi au fost evaluate în perioada 28-31 martie 2011, la Suceava, de Comisia Naţională constituită de MECTS, care a vizat calitatea şi coerenţa managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi impactul pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.