Cupa Angliei: Liverpool în semifinale, unde va întâlni pe Manchester City!

0
439

Graţie golului realizat de internaţionalul portughez Diogo Jota (min. 78), Liverpool s-a calificat, cu dificultate, în semifinalele Cupei Angliei, trecând de Nottingham Forest (locul 9 în Championship). Centrarea fundaşului stânga Tsimikas a fost reluată de Diogo Jota, cu formidabilul său instinct al porţii. Ambele echipe au mai avut ocazii de gol pe parcursul partidei. În turul precedent, Nottingham Forest trecuse de Leicester (4-1) iar Liverpool se debarasase de Cardiff (3-1). În celelalte sferturi de finală: Crystal Palace – Everton 4-0 şi Southampton – Manchester City 1-4. În semifinalele competiţei, programate la 16 aprilie, Liverpool va întâlni pe Manchester City (cele două echipe sunt departajate în clasament de un singur punct) iar Chelsea va întâlni pe Crystal Palace.