Malu Mare: Ambiţii deloc deşarte!

0
483

În competiţia deschisă cu alte comune de pe centura Craiovei (Podari, Işalniţa, Cârcea, Pieleşti), Malu Mare îşi schimbă înfăţişarea, de la o zi la alta, văzând cu ochii. Cu nu mai puţin de 450 de firme pe teritoriul său, din care unele „de rezonanţă” (Selgros, Dedeman, Solarex, Danilo, Arhidesign), localitatea cu peste 4.000 de locuitori are ambiţii mărturisite de primarul său Ilie Dodocioiu. Trei mari proiecte cu fonduri europene urmează a fi materializate în perioada imediată, vizând infrastructura rutieră, modernizarea unităţilor de învăţământ şi finalizarea canalizării. Sunt şi alte şantiere deschise pentru finalizarea unor investiţii începute. În beneficiul copiilor de la şcoala generală va fi amenajat un teren de sport cu gazon sintetic în valoare de peste 55.000 euro. Comuna e „vie”, de-a dreptul atrăgătoare, bine gospodărită şi, cum spuneam, are ambiţii mari.