Dreapta europeană îl suspendă pe Viktor Orban!

0
408

 

Fidesz-ul lui Viktor Orban a fost suspendat din Partidul Popular European (PPE) până la noi ordine. Premierul ungar nu va participa astăzi la tradiţionalul summit organizat de partid, înaintea Consiliului European. Într-un fel sancţiunea dictată se prefigura, PPE luând distanţă de premierul ungar, acuzat de o campanie de afişaj anti-Bruxelles, cu elemente antisemite, punându-l în scenă pe Jean Claude Juncker, prezentat ca o marionetă a miliardarului George Soros, pentru a sprijini imigraţia necontrolată în Ungaria. Adunarea politică a PPE a dezbătut mai multe ore moţiunea de suspendare, adoptată în cele din urmă cu 190 voturi „pentru”, 3 voturi „contra” şi un vot „nul”. Decizia înseamnă că dreptul de vot al Fidesz în PPE va fi temporar suspendat, până la o decizie definitivă. Fidesz nu va mai putea participa la nicio reuniune a PPE şi nu va mai putea vota în niciuna din comisiile de lucru. Pe perioada suspendării Fidesz va fi analizat de un comitet special, prezidat de fostul preşedinte al Consiliului European, Herman van Rompuy, ex-preşedintele PE, Hand Gert Poettering şi fostul cancelar austriac Wolfgang Schussel. Multe partide membre ale PPE nu au fost încântate de ideea expulzării Fidesz înaintea alegerilor europene. Compromisul a fost propus de liderul creştin-democraţilor german, Annegret Kramp-Karrenbauer. Nici Manfred Weber nu a dorit excluderea Fidesz pentru că are nevoie de voturile acestui partid, care are momentan 12 europarlamentari.