Cătălin Rădulescu anunţă că se „autosuspendă” pentru a nu prejudicia imaginea PSD

0
378

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că se „autosuspendă” din partid, până la clarificarea aspectelor care ţin de scandalul mediatic în care e implicat, pentru a nu prejudicia imaginea PSD şi a preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea.

catalin-radulescu-„Întrucât am o vechime de 21 de ani în PSD, nu doresc ca imaginea partidului şi a preşedintelui PSD să fie prejudiciate în niciun fel, mă autosuspend până la clarificarea aspectelor ce ţin de acest scandal mediatic, pentru a dovedi buna mea credinţă şi faptul că interpretarea dată cuvintelor şi opiniilor mele a fost denaturată, pentru a-mi decredibiliza imaginea si activitatea politică”, se precizează într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.

          Rădulescu a arătat că decizia sa de a se autosuspenda vine „în urma scandalului mediatic şi a presiunilor mediatice” care au avut loc asupra sa şi a PSD şi că, în urma „autosuspendării”, rămâne fidel principiilor, programului şi conducerii PSD. „Regret faptul că au fost interpretate cuvintele mele în alt sens, total distorsionat şi neadevărat, fiind luate fraze din subiecte diferite, dintr-un interviu de 90 de minute, şi ataşate în mod securistic într-un filmuleţ de 2 minute. Îmi cer scuze persoanelor de bună credinţă care s-au simţit lezate prin interpretarea nedreaptă a cuvintelor mele; în decursul carierei mele şi până la aceasta vârstă, nefiind implicat niciodată în niciun fel de act de tulburare a liniştii publice”, mai arată Rădulescu în comunicatul citat.

         Pe de altă parte, Rădulescu afirmă că opiniile şi declaraţiile politice ale unui parlamentar sunt supuse imunităţii, el arătând că orice altfel de anchetă privind declaraţiile şi opiniile politice ale unui parlamentar este ilegală şi neconstituţională, libertatea de opinie fiind un drept câştigat prin Revoluţia Română din 1989.