Martin Schulz: Viitorul summit al Parteneriatului Estic, un eveniment-cheie pentru UE

0
363

Viitorul summit al Parteneriatului Estic de la Riga va fi „un eveniment-cheie”, în opinia preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz,  la această reuniune urmând să se avanseze punerea în aplicare a acordurilor de asociere cu Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. Oficialul european a menţionat că Parlamentul European consideră că politica UE privind Parteneriatul Estic trebuie să se ridice la provocările în domeniu şi să devină mai concentrată, mai eficientă, mai diferenţiată şi mai bine orientată pe rezultate concrete. „La summit ar trebui să avanseze punerea în aplicare a acordurilor de asociere cu Ucraina, Georgia şi Republica Moldova. Ne aşteptăm ca parlamentele naţionale ale statelor membre UE să finalizeze ratificarea până atunci. Dorim să oferim oportunităţi profunde de cooperare cu UE acelor ţări care au realizat progrese în procesul de reformă. Aceasta include finalizarea celei de-a doua etape a liberalizării regimului de vize şi mai multă asistenţă macrofinanciară substanţială”, a mai spus Schulz. El a adăugat că o mulţime din aceste lucruri depind şi de cei trei parteneri ai Uniunii Europene, care vor trebui să elimine corupţia şi elementele oligarhice şi să consolideze statul de drept. „Nu trebuie să uităm că forţa instituţiilor interne este, probabil, cea mai bună imunitate împotriva ameninţărilor externe. Vrem să sprijinim aceste reforme, cu abordarea «mai mult pentru mai mult» şi «mai puţin pentru mai puţin». Uniunea Europeană poate oferi un ajutor major vecinilor noştri, dacă vom folosi puterea noastră de transformare pentru a încuraja modernizarea şi reforma”, a mai spus preşedintele PE.