Două miliarde de euro, deblocate pentru a ajuta Grecia

0
357

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat, la finalul Consiliului European de primăvară, că CE pune la dispoziţia Greciei suma de 2 miliarde de euro pentru anul 2015, provenind din fonduri europene neutilizate. Aceste fonduri ar putea fi folosite “pentru consolidarea eforturilor în favoarea creşterii şi a coeziunii sociale”, în special “ca răspuns la problema majoră a şomajului în rândul tinerilor”, a explicat Juncker. Luna trecută, Eurogrupul (miniştrii de externe din zona euro) a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii. Comisia Europeană a confirmat că autorităţile de la Atena au transmis lista propunerilor de reformă necesare pentru a obţine această extindere. Lista include măsuri de combatere a corupţiei şi a evaziunii fiscale, a contrabandei cu combustibil şi ţigări. De asemenea, autorităţile de la Atena vor să implementeze măsuri de reformare a pieţei muncii şi să acorde subvenţii pentru plata utilităţilor şi pentru achiziţionarea alimentelor. În prezent, datoria Greciei se cifrează la 315 miliarde de euro (176% din PIB), nivel considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în totalitate.