La Ghidici are loc Festivalul „Juvelnicul cu rânduieli”

0
1161

Organizat de APLOMB Calafat, ca acţiune a proiectului cu finanţare europeană „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării”, Festivalul „Juvelnicul cu rânduieli” a ajuns la cea de-a IV-a ediţie, primele desfăşurându-se la Ciupercenii Noi (18-19 octombrie 2014), Poiana Mare (8-9 noiembrie 2014) şi Ciupercenii Vechi (29-30 noiembrie 2014).

Programul debutează astăzi, ora 11.30, şi cuprinde o expoziţie de artă plastică, urmată de lansarea albumului „Calafatul turistic” şi de simpozionul „Peştele – resursă naturală, factor cultural şi element de progres şi dezvoltare pentru comunităţile locale”.

Mâine, 22 martie, de la ora 11.00, localnicii sunt aşteptaţi trei expoziţii: una cu specific etnografic şi de pescuit, alta de fotografie, intitulată „Reflexii şi reflecţii dunărene”, şi alta culinară, cu produse din peşte – însoţită, desigur, de degustări. Tot mâine se vor decide câştigătorii concursului „Cea mai bună ciorbă de peşte” şi ai altor competiţii tematice, iar invitaţii vor putea asista la un program de fanfară populară şi, după-amiază, de la ora 14.00, la un spectacol artistic. Potrivit organizatorilor, „activităţile se vor desfăşura în spaţii aflate în centrul civic al localităţii, în aer liber, ori, dacă vremea nu permite, în săli”.

Opt localităţi din cele 19 ale microregiunii Calafat, aflate de-a lungul Dunării, au fost alese spre a fi promovate prin proiectul „Reflexii culturale la Calafat – Turism şi tradiţii pescăreşti pe malul Dunării”, finanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit  2007-2013 şi derulat pe perioada unui an. Astfel, următoarele ediţii ale Festivalului „Juvelnicul cu rânduieli” urmează să aibă loc la Desa, Maglavit, Basarabi şi Calafat.