Excelenţa Sa Emma Nicholson: „Sunt onorată de titlul pe care mi-l acordă Universitatea din Craiova”

0
903

         Dublă aniversare, ieri, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova. O elegantă festivitate de acordare a titlului Doctor Honoris Causa pentru Emma Nicholson, Baroană de Winterbourne, membru al Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic, şi aniversarea a 25 de ani de învăţământ juridic superior craiovean. La aceste evenimente a fost prezent şi ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Câmpeanu.

Într-o atmosferă distinsă, Excelenţa Sa, Emma Nicholson, a primit ieri titlul de Doctor Honoris Causa oferit de  Universitatea din Craiova. Ceremonia de înmânare a titlului a avut loc în Aula Facultăţii de Drept, unde au participat avocaţi, cadre didactice ale universităţii, studenţi şi masteranzi.  Ceremonia a fost deschisă de prof. univ.dr.Dan Claudiu Dănişor, rectorul Universităţii din Craiova, urmat de conf.univ.dr Sebastian Răduleţu care a rostit Laudatio. Numai cuvinte frumoase, aprecieri obiective, respect şi admiraţie, un impresionat CV, care creionează în detaliu parcursul diplomatic, politic, social şi academic al Baronesei Emma Nicholson. S-a dat imediat citire a Hotărârii Senatului prin care s-a acordat Excelenţei Sale titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Craiova.

„Educaţia este un instrument de eliberare şi nu de putere”

Prof.univ.dr Dan Claudiu Dănişor a vorbit despre integrarea României în Uniunea Europeană, despre obstacolele pe care le-a întâlnit ţara noastră în acest proces de integrare, despre paşii pe care i-am făcut pentru a atinge acest target şi cât de important a fost pentru viitorul nostru acest proces de integrare în marea familie europeană. „Astăzi (n.r ieri) este o onoare pentru Universitatea din Craiova să primească în rândul Doctorilor Honoris Causa o ilustră personalitate a vieţii academice, politice şi sociale europene. Este o triplă bucurie pentru noi, pentru că ne întâlnim astăzi aici, din trei motive esenţiale : cooperare, educaţie şi ştiinţă. Secolul trecut a fost marcat de două conflicte majore, pornite din Europa  şi extinse la nivelul întregii lumi, dar o minte strălucită a venit cu o idee prin care să evite un al treilea conflict. Este vorba de creare unei Uniuni, care să împarte resursele şi să canalizeze eforturile întregii Europe către dezvoltare şi  pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor. România a intrat târziu în această aventură europeană. Am intrat târziu pentru că din nefericire pentru noi am trecut printr-o perioadă de totalitarism de stânga care a făcut ca această ţară să regreseze în perioada interbelică, să nu mai protejeze aşa cum se cuvine drepturile persoanelor, să pună înaintea individului, societatea şi binele acestuia. Astăzi România este membru al Clubului European, este membru al Uniunii Europene şi este membru al acestui Club şi mulţumită sărbătoritei noastre de astăzi, Excelenţa Sa, Emma Nicholson, care a fost raportor al Parlamentului European pentru România în procesul de aderare. A prins practic ultimul tren. Dacă am fi rămas afară nu am fi fost astăzi aici, pentru că această Facultate de Drept, ca multe alte proiecte, a fost finanţată din fonduri europene ”, a subliniat rectorul Universităţii din Craiova, prof.univ.dr Dan Claudiu Dănişor, care a mai spus că „educaţia este un instrument de eliberare şi nu de putere”.
 

Colaborare pe viitor cu universităţile din Marea Britanie

Conf.univ.dr Sebastian Răduleţu a prezentat activitatea politică, socială şi academică a Baronesei Emma Nicholson, punându-i în valoare calitatea de bun negociator şi diplomat excepţional. “Este o personalitate marcantã a vieţii publice britanice şi europene, cu merite deosebite în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană. În perioada 1999-2009, a fost membră a Parlamentului European şi raportor al acestei instituţii pentru România în perioada cheie a preaderării. În această calitate, Excelenţa Sa a făcut eforturi deosebite nu numai pentru a identifica şi a contribui la înlăturarea problemelor structurale ale României care împiedicau aderarea, dar şi pentru a-şi convinge colegii parlamentari, precum şi reprezentanţii statelor membre să sprijine extinderea Uniunii în această parte a continentului”, a spus conf.univ.dr Sebastian Răduleţu, care a trecut în revistă şi câteva din cele mai importante proiecte ale Universităţii din Craiova pe linia colaborării cu alte centre universitate internaţionale, în top, în acest moment fiind proiectele cu universităţile din Franţa. Conf.univ.dr Sebastian Răduleţu a făcut apel la Excelenţa Sa să intermedieze o colaborare consistentă între mediul academic din Craiova şi cel din Marea Britanie.

Sprijină activitatea ştiinţifică de cercetare în domeniul drepturilor copiilor

Tot în Laudatio a fost prezentată şi preocuparea constantă pentru apărarea drepturilor copiilor, în special a copiilor instituţionalizaţi cu nevoi speciale, a constituit unul dintre punctele cheie asupra cărora Baronesa Nicholson a atras atenţia autorităţilor române în perioada de preaderare. Datorită demersurilor sale, România a făcut paşi uriaşi pentru îmbunătăţirea situaţiei în acest domeniu relevant pentru gradul de civilizaţie al unei ţări. De altfel, aceasta reprezintă până în prezent şi principala legătură pe care Excelenţa sa o are cu oraşul Craiova, fiind implicată de mai mulţi ani în diferite programe de sprijin a copiilor alături de asociaţia locală Vasiliada. A desfăşurat şi o importantă activitate academică, fiind autor, coautor sau editor al mai multor lucrări în domenii precum ştiinţele politice sau politica externă. Lucrările sale reprezintă o importantă contribuţie la dezvoltarea cercetării ştiinţifice în aceste domenii. De asemenea, prin organizaţiile pe care le conduce, sprijină nemijlocit activitatea ştiinţifică de cercetare în diferite domenii legate în special de drepturile copiilor. Spre exemplu, susţine activitatea tinerilor cercetători în dreptul internaţional al drepturilor omului sau în ştiinţele educaţiei.

„Am reuşit să adaug România pe listă…”

În discursul său de răspuns, Excelenţa Sa, Emma Nicholson a  apreciat  conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, ca un  extraordinar gest de prietenie, de recunoştiinţă dar şi de respect major. A promis că va deveni liantul între mediul academic din Craiova şi cel din Marea Britanie şi a apreciat rezultatele studenţilor şi masteranzilor de la Facultatea de Drept, subliniind totodată importanţa pe care o are o justiţie solidă şi independentă pentru un stat democratic şi european. „Sunt onorată de titlul pe care mi-l acordă Universitatea din Craiova. Mă simt puţin jenată…Aveţi rezultate foarte bune şi sunt convinsă că veţi avea o carieră strălucită. Am devenit cetăţean de onoare al municipiului Craiova, în 2001. Sunt foarte apropiată de acest oraş. Am venit în vizită de mai multe ori şi m-am simţit foarte bine aici. Aderarea la Uniunea Europeană este foarte dificilă pentru orice naţiune. Intrarea României în UE a fost şi mai dificilă, pe undeva a semănat cu intrarea Marii Britanii în UE, cu menţiunea că Marea Britanie a intrat în UE cu mulţi ani în urmă. În 1999, România nu era iniţial pe lista statelor care se pregăteau să intre în UE. Când eu am întrebat atunci de România, mi s-a spus că nu este pregătită. Atunci mi-am dorit să lucrez pentru România. Am ales România, deşi nu era pe listă. La finele lui 1999, după 6 luni de zile, cu mari eforturi am reuşit să adaug România pe listă. Uniunea Europeană are o legislaţie comună şi ea se bazează pe criteriile de la Copenhaga şi ele au la bază respectarea drepturilor omului. Pentru a adera la UE trebuie să fi văzut ca ţara care respectă drepturile omului. În centrul lor se află drepturile copiilor. România a făcut eforturi şi a îndeplinit toate aceste criterii. De aceia este în UE”, a susţinut Emma Nicholson, Baroană de Winterbourne, membru al Camerei Lorzilor din Parlamentul Britanic.