„Nu putem vorbi de o piaţă liberă a gazelor în România”

0
1060

Partidul Democrat Liberal consideră o urgenţă naţională elaborarea unui Pact Naţional pe Energie, prin consens la nivelul partidelor parlamentare. Deputatul Andreea Paul crede că cea mai bună soluţie ar fi aceea a suspendării calendarul liberalizării preţurilor la gaze pentru că produce efecte dezastruoase în economie. “Urgenţa elaborării acestui Pact Naţional pe Energie este dată de efectele economice dezastruoase pe care liberalizarea calendarului la gaze le are dar şi de situaţia geopolitică complicată din zonă, unde Rusia este principalul furnizor de gaze naturale”, consideră prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, coordonator al domeniului economic în Guvernul Alternativă al PDL. Potrivit unor analize atent făcute, liberalizarea prețurilor la gaze asumată de Guvern în vara lui 2012 va provoca o creştere de 143% a costului pentru gazele din producția internă. Impactul economic va fi devastator în condițiile în care prețul gazelor pentru consumatorii industriali va creşte cu 72% – pierdere de locuri de muncă, companii închise, scădere PIB.

Discuţii cu FMI; BM şi CE

PDL a cerut încă de la începutul acestui an, în cadrul discuţiilor avute cu delegația FMI, BM şi CE, suspendarea calendarului de liberalizare a prețurilor natural. „Motivele sunt foarte clare. Nu putem vorbi de o piaţă liberă a gazelor în România în condiţiile în care există doi mari producători care domină piaţa – Romgaz şi Petrom, avem o singură sursă de import – Rusia, şi nu există o piaţă europeană a gazului natural. În aceste condiţii, liberalizarea pieţei gazului ar însemna pentru România doar alinierea la preţul practicat de Rusia pentru România”, a mai spus parlamentarul PDL.

Strategia se va elabora pe baza a 10 întrebări

Sistemul “coşului de gaze” a fost adoptat doar ca măsură temporară de organizare a sectorului energetic românesc şi nu mai corespunde realităţii actuale. „Fostul ministru al energiei, Constantin Niţă, ne-a amenințat o lungă bucată de vreme că va elabora o strategie energetică națională cu ajutorul unui consultant străin, contractat prin licitație publică. Acum, noul ministru Răzvan Nicolescu anunţă că nu mai face licitaţie ci transmite publicului o listă de 10 întrebări pe baza cărora va elabora o strategie. PSD nu a reuşit, în 22 de luni de guvernare, să finalizeze „Elementele de strategie energetică națională 2011-2035”, lăsate pe masa guvernării de către PDL”, a mai spus Andreea Paul. Această strategie este cerută încă din luna noiembrie 2012 de Comisia Europeană ca precondiţie pentru strategiile de dezvoltare şi de absorbţie a banilor europeni în perioada 2014-2020.