Trei traficanți de droguri de mare risc, prinși în flagrant

0
44

Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurori ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, de 31, 34 și 47 de ani, toți din județul Mehedinți, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

Din probele administrate a reieșit faptul că, în intervalul octombrie 2025 – februarie 2026, cei trei ar fi procurat, deținut, vândut individual sau împreună, diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 2.500 și 10.000 de lei la o tranzacție.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate peste 60 de grame substanță interzisă. Pe 19 februarie 2026, au fost prinși în flagrant delict, într-o localitate din județul Mehedinți, după ce ar fi comercializat aproximativ 900 de grame de cocaină, pentru 35.000 de euro. Au fost puse în aplicare șapte mandate de percheziție domiciliară, în județele Mehedinți și Olt, fiind găsite și ridicate mijloace de probă.

În urma probatoriului administrat, în zilele de 19 și 20 februarie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus măsura reținerii față de cei trei indivizi cercetați.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de combatere a criminalității organizate Mehedinți și Olt și Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, polițiștilor de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *