Universitatea Craiova întâlneşte “lanterna roşie”

0
548

Meciul care încheie etapa a 27-a a Ligii I este Academica Clinceni – Universitatea Craiova, în seara aceasta, de la ora 19.55, pe stadionul “Marin Anastasovici” din Giurgiu. Se anunţă un meci facil pentru alb-albaştri, ţinând cont de problemele adversarului, care ocupă ultima poziţie în clasament şi a suferit modificări masive la nivelul lotului, iar în ultima partidă disputată, restanţa cu Farul, a pierdut cu 8-2. La Universitatea, Bancu este suspendat, iar Koljic, Găman, Houri şi Marius Constantin sunt accidentaţi.

În aceste condiţii, primul 11 ar putea arăta astfel: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, Screciu, Vătăjelu – Creţu, Nistor, Gustavo – Cîmpanu, Markovic, Ivan, iar pe banca de rezerve ar fi: Lazar – Conte, Căpăţână, Mateiu, Bic, Vînă, Roguljic, Baiaram, Trică.

Arbitru va fi Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe), iar asistenţi: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe) şi Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa). Al patrulea oficial: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti). Observatori: Nicolae Marodin, Marian Bucurescu (ambii Bucureşti).

Prefaţa LPF:

“Academica şi Universitatea s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, fiecare şi-a trecut în cont câte două victorii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Primul duel a avut loc pe 14 iulie 2019, Universitatea Craiova – Academica 3-2 (marcatori A. Răuţă – autogol, I. Martic, V. Constantin – minutul 90+5 / A. Şut, P. Nsiah), partidă care a consemant şi debutul ilfovenilor în Liga 1.

Oltenii sunt fără gol marcat pe terenul grupării din Clinceni, palmaresul craiovenilor în deplasare cuprinzând două remize albe şi o înfrângere (2 mai 2021, Academica – Universitatea Craiova 1-0).

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 18 octombrie 2021, Universitatea Craiova – Academica 5-0, goluri înscrise de D. Nistor, J. Markovic, N. Bancu, A. Ivan şi A. Roguljic.

Mediile de vârstă: Academica Clinceni – 24 de ani; Universitatea Craiova – 26 ani şi 3 luni.

17 dintre cei 30 de jucători de câmp utilizaţi de olteni pe durata sezonului au contribuit la reuşitele craiovenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.”