Concurs “olimpic” pentru elevii care învaţă limba engleză

0
642

Mâine, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj organizează, în conformitate cu graficul desfăşurării olimpiadelor şi competiţiilor şcolare, etapa locală a Olimpiadei de Limba engleză, niveluri gimnazial (cls. VII – VIII) şi liceal (IX – XII), la care participă 889 de elevi din tot judeţul, calificaţi la această etapă, în urma desfăşurării fazei “pe şcoală”. Sunt şase centre de concurs: Colegiul Naţional “Carol I” (pentru gimnaziu) , Liceul Energetic din Craiova (liceu şi învăţământul de predare bilingv); în teritoriu – Liceul Teoretic “Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, incluse fiind şi localităţile învecinate; Liceul Teoretic “Independenţa” din Calafat (arondate şi comunităţile de preajmă), Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” din Băileşti şi Liceul Teoretic “Horia Vintilă” din Segarcea, ambele  şi pentru zonele de proximitate. Lucrările vor fi corectate la Liceul Energetic din Craiova, rezultatele urmând să fie afişate atât la avizierul Centrului de evaluare, cât şi pe www.blog.apleo.ro, iar contestaţiile vor fi depuse pe 24 februarie, în intervalul orar 11:00 – 14:00, rezultatele finale fiind afişate în 24 de ore de la depunerea contestaţiilor, după cum a precizat prof.  Dan Leotescu, inspector de specialitate în cadrul ISJ Dolj.