Bugetul de stat al României, pe anul în curs, a trecut prin Parlament şi se află acum pe masa de lucru a preşedintelui Klaus Iohannis, care, prin purtătorul său de cuvânt, ne-a înştiinţat, ieri, că „urmează să ia o decizie în zilele următoare”. Formulă consacrată. Până atunci, prin vocea diafanei Mădălina Dobrovolschi, am fost informaţi că „în evaluarea preşedintelui”, actuala variantă de buget „face rabat de la cele mai elementare condiţii de legalitate şi procedură”, denotă „lipsă de soluţii” şi „pune în pericol” dezvoltarea României. Administraţia Prezidenţială transmite şi un mesaj cu iz electoral: avem un guvern al imposturii. Anumite fraze ale comunicatului prezidenţial merită un premiu pentru confuzie, întrucât „alonja economică” se armonizează cu alunecările pe panta filosofemului liric, al celor care l-au confecţionat. „La baza elaborării bugetului nu au stat priorităţile României, ci nevoile PSD de a aloca bani publici, în mod discreţionar, în propriul beneficiu politic şi pentru a asigura resurse pentru clientelă”. Fraza, şi nu e singura, se sustrage înţelegerii pământene, şi nici măcar un pluton de cercetaşi, infiltrat în dispozitivul inamic, nu ar reuşi să descopere viciile cu patos invocate. „Taxele şi impozitele majorate de PSD, dobânzile mai mari, preţurile care au crescut, reducând de fapt puterea de cumpărare, sunt elemente care arată că şi în 2019 situaţia economică va fi mult sub aşteptările pe care se bazează Guvernul”. Acum, sigur, nedumerirea devine îndreptăţită. Apar aceste detalii în structura bugetului? Nu a avut România creştere economică anul trecut? Este camarilă de partid faptul că se alocă în plus, cum i se spune, 15 miliarde lei la investiţii? Intervievat, de televiziunile de ştiri, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la câteva minute după critica vehementă venită de la Cotroceni, cu privire la construcţia bugetului, a opinat că preşedintele Klaus Iohannis trebuia să consulte Guvernul înainte acestei evaluări. Ceea ce nu s-a întâmplat. O nouă doză de sarcasm? O poftă nestăviltiă de baricadă? Ce să înţelegem? Să admitem totuşi că în construcţia bugetului de stat pe 2019 au fost identificate anumite triumfalisme stranii, cu oarecare dibăcie, cu oarecare simţ al realului, avem în vedere cursul de schimb, de pildă, luat în calcul, şi nu suferim doar de fenomene secundare ale vorbăriei, irigată de o ferocitate de suprafaţă. Dar care sunt marii vizionari economici ai Palatului Cotroceni, cu limpezimea lor de cleştar, reperele unui înalt profesionalism economic, cu expertiză indubitabilă, pe care se bazează comunicatul citit de purtătorul de cuvânt? Ce virtuozităţi economice pun astfel de diagnostice, nu doar dezagreabile, cât de-a dreptul cenuşii, asumate de preşedintele Klaus Iohannis, pentru a le acorda creditul nostru în alb? Aşa cum e construit bugetul de stat pe anul în curs, respectă indicatorii macroeconomici, se încadrează în ţinta de deficit, şi răspunde unor aşteptări. În ce măsură e destinat, după dezbaterile de rigoare şi adoptarea de Parlament, „bunăstării PSD”, e mai greu de înţeles. Mai ales că purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă consideră că: „datorită Partidului Naţional Liberal, alocaţiile copiilor vor creşte de la 1 martie de la 200 lei la 300 lei pe lună pentru copiii cu vârsta până la 2 ani şi de la 84 lei la 150 lei pe lună pentru copiii între 2 şi 18 ani”. Ceea ce este foarte bine, dacă aşa stau lucrurile, numai că liberalii nu au votat bugetul de stat, care prevedea ca acel amendament să fie aplicat. O discuţie eminamente tehnică, despre întreaga filosofie a bugetului este, fireşte, legitimă, cum s-a întâmplat ani de-a rândul, dar o tergiversare a promulgării lui ar deveni nefastă pentru toată ţara. Şi între consecinţele imediate ale nepromulgării cât mai rapide, se află blocarea creşterii alocaţiilor la copii, a creşterii pensiilor, salariilor ş.a.m.d. Ceea ce am înţeles, ieri, din comunicatul pomenit, al Administraţiei Prezidenţiale, este doar că, prelungita confruntare Guvern – Preşedinţie are o etapă intermediară, faza „pe buget”. Care o să treacă în cele din urmă, dar nu fără gâlceava de rigoare, pentru care avem vocaţie exersată. Nimic nu poate să perturbe desăvârşirea românească.
