Alertă meteo: Cod galben pentru jumătate din ţară

0
452

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se răceşte şi vor fi ninsori, viscol, dar şi vânt puternic. ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Informarea meteo va intra în vigoare vineri, 22 februarie, la ora 14.00, şi este valabilă până sâmbătă, 23 februarie, ora 16.00. Fenomene vizate sunt: ninsori şi strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, răcire accentuată.

 

În intervalul menţionat se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi mixte în Transilvania şi mai ales sub formă de ninsoare în zonele montane, moderate cantitativ în Carpaţii Meridionali, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent. În Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, la început vor fi ploi, care se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări temporare, cu rafale de 45….55 km/h. Local se va forma gheţuş.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată, geroasă noaptea şi dimineaţa, mai ales în regiunile nordice şi centrale, mai transmite ANM, care precizează că vremea se va menţine rece până luni (25 februarie).

ANM a emis şi un cod galben de vânt puternic în interval de valabilitate: 22 februarie, ora 16 – 23 februarie, ora 16, zonele.

În Banat, Crişana, Muntenia, Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 55….65 km/h şi izolat 70 km/h, iar pe crestele montane va sufla tare, cu viteze peste 90…100 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme deosebit de rece, vânt puternic, dar şi lapoviţă şi ninsoare

Vremea se va răci în Capitală în următoarele două zile, cu viteze ale vântului la rafală de până la 65 de kilometri pe oră. Potrivit prognozei speciale publicată de Administraţia Naţionalăde Meteorologie (ANM), va ploua, dar spre seară şi noaptea, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vineri, vremea se va răci şi va deveni vântoasă. Temporar se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, dar spre seară şi noaptea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica, astfel că, va avea viteze în medie de 55…65 km/h şi vor fi condiţii de gheţuş. Stratul de zăpadă nu va fi consistent.

Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă de -7…-6 grade, posibil mai scăzută în zona preorăşenească.

Sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece, iar vântul va mai avea temporar intensificări în prima parte a zilei, astfel că senzaţia de rece va fi amplificată. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului.

Temperatura maximă va fi de -2…-1 grad.

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea se răceşte şi vor fi ninsori, viscol, dar şi vânt puternic. ANM a emis cod galben de vânt puternic pentru mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. (Sursa: Mediafax)