Desene clasice pictate de mână de Disney vor fi restaurate

0
388

Desenele originale “Albă ca Zăpada” şi “Alice în Ţara Minunilor”, pictate de mână de Walt Disney, ar putea fi pierdute din cauză că în timp s-au deformat şi vopseaua a început să crape. Getty Conservation Institute (GCI) încearcă să le salveze, informează BBC.

Foile desenate de mână care au fost folosite pentru realizarea filmelor încep să se descompună.

Getty Conservation Institute (GCI) încearcă să salveze preţioasele desene care au devenit unele dintre cele mai iubite animaţii din lume.

Specialiştii au analizat foile, cunoscute drept celule, pentru a afla compoziţia şi cum ar putea fi restaurate.

Cercetătorul britanic Tom Learner, de la GCI, a spus că însuşi Walt Disney era un “bărbat deosebit” datorită felului în care îşi păstra colecţia de lucrări.

“Erau arhivate destul de bine”, a afirmat el la întâlnirea anuală a American Association for the Advancement of Science (AAAS) de vineri. “Multe studiouri le-au folosit pentru filmele lor apoi le aruncau, aşa că acestea reprezintă o resursă uimitoare”.

Learner a declarat că arhiva Disney este compusă din lucrări datate de la mijlocul anilor 1930 până în 1980, până când a apărut digitalul.