Ultimul film al fostului actor, acum regizor, Clint Eastwood, se intitulează „American sniper” („Lunetistul”) şi are şase nominalizări pentru premiile Oscar. În mare, filmul adaptează biografia unui fost lunetist în armata americană, Chris Kyle, acoperit de glorie în războiul din Irak, însă statutul său de erou suscită o vie polemică peste Atlantic. Interpretat impecabil de actorul Bradley Cooper, Chris Kyle îi divizează realmente pe americani, prin fermitatea sa, aidoma unui cowboy care adoră violenţa, deşi acesta distinge între bine şi rău, ceea ce nu mai este posibil în Irak. Unde răul este la tot pasul. Misiunea sa este, fără excepţie, de a-i ucide pe toţi aceia care îi pun în pericol pe camarazii săi, în cursul operaţiunilor „de curăţire” a localităţilor irakiene de insurgenţi sau simpatizanţii lui Saddam. Filmul debutează cu o scenă terifiantă: lunetistul ucide succesiv un copil și o femeie, care deţineau o grenadă destinată distrugerii unui vehicul Humvee. În inima dezbaterii, se află intervenţia SUA în Irak. Unde se moare. În ambuteiaje neprevăzute, în violente schimburi de focuri între militarii americani şi forţele loiale lui Saddam Hussein. Nu se caută armele de distrugere în masă, despre aşa ceva nici nu se pomeneşte în film, se execută doar comenzile superiorilor. Filmul este de război banal, o iluzie a războiului inteligent cu „lovituri chirurgicale”. Chris Kyle, perfect stereotip în dialoguri şi comportament, vrea să-şi întemeieze o familie, să aibă copii, dar şi să îşi servească ţara. Atât, pur şi simplu. Discută, în timpul unor misiuni de luptă, cu soţia sa, ştrangulează convorbirile la apariţia ţintelor. Ceea ce i se reproşează regizorului, cunoscut pentru rolurile de justiţiar, devenit o legendă a western-ului, este că abdică de la ideea de justiţiar din moment ce Chris Kyle revendică 250 de victime, autorităţile acordându-i numai 160. Pe alocuri, filmul este dur. Are şi momente de suspans şi puţine de tandreţe. Inspirat dintr-un caz real, filmul, altminteri bine făcut, prezintă un adevăr aşa cum l-a perceput regizorul, cunoscut pentru poziţiile sale conservatoare. Vibrează sentimentul datoriei? Indiscutabil. Cei trimişi în Irak, tineri cu vârste puţin peste 20 de ani, luptă în numele ţării lor. Nu îi stigmatizează pe Bush, Cheney sau Rumsfeld, deşi zilnic se înregistrează răniţi şi morţi care primesc onoruri la funeralii. Chris Kyle, ajuns la psiholog după revenirea definitivă din Irak, îl pune în încurcătură pe acesta, prin răspunsurile oferite. Găseşte moral tot ceea ce a făcut. Şi aici are dreptate: nu a făcut altceva ca lunetist decât a asigurat protecţia camarazilor săi. Războiul nu l-a provocat el. În război l-a trimis ţara. Că într-o zi este ucis şi el, de un fost camarad, în precară stare mentală, la un poligon de tir, în 2013, este finalul unui film fără happy-end. Un film care a făcut reţetă în luna ianuarie şi are, cum spuneam, şase nominalizări la premiile Oscar. O coincidenţă, procesul lui Eddie Ray Routh, cel care l-a ucis pe Chris Kyle, a avut loc la 11 februarie, la Stephenville, în Texas, când pe ecrane rula deja „American Sniper”. Cât de moralizator se judecă, la Casa Albă şi Pentagon, nu este treaba celui trimis în luptă. Este o altă discuţie. Clint Eastwood se dovedeşte un sociolog de geniu pentru succesul acestui ultim film, mult mai inocent decât „Gran Torino”.
