Hollande şi Merkel cer respectarea în totalitate a acordurilor de la Minsk

0
349

Preşedintele francez François Hollande şi cancelarul german Angela Merkel au declarat, ieri, la Paris, că doresc punerea în aplicare în totalitate a acordului de la Minsk. „Acordurile de la Minsk trebuie să se aplice. Toate acordurile de la Minsk, nimic altceva în afară de Minsk. Încetarea focului a fost în mod repetat încălcată. Aceasta trebuie să fie de-acum respectată pe întreaga linie a frontului”, a declarat François Hollande în timpul unei conferinţe de presă la care a participat şi cancelarul german Angela Merkel. „Obiectivul este ca angajamentele de la Minsk să fie acum aplicate şi traduse în practică (…). Nu am mers la Minsk să impunem sancţiuni. Am mers să facem pace, care este un proces lung şi dificil. Dar este important să facem tot posibilul”, a spus Angela Merkel. Cancelarul german a mai afirmat că adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei constituie o opţiune dacă acordurile de la Minsk continuă să fie încălcate.

Marţi, şefii diplomaţiei din Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina vor partipa la o reuniune ce va avea loc la Paris. Discuţiile se vor purta pe marginea conflictului din estul Ucrainei, după cum anunţat ieri, ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius. Întâlnirea se va desfăşura la sediul Ministerului francez al Afacerilor Externe, marţi dimineaţa, la solicitarea şefilor de stat şi de guvern din cele patru ţări semnatare ale acordului de la Minsk.