O corectă interogaţie a istoricului Lucian Boia: „Dar cine joacă corect în România?”

0
43

Nu cred că eseul istoricului Lucian Boia „De ce este România altfel?” (Ed. „Humanitas”, 2012) se individualizează între cărţile acestuia, destul de prolific în ultimul deceniu. Ca o părere, evident personală, „Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950”, „Istorie şi mit în conştiinţa românească”, „Germanofilii”, „Franţa, hegemonie sau declin”, apărute anterior, pot fi considerate adevărate repere în redefinirea istoriei naţionale. Poţi să fii sau nu de acord cu opiniile calme, bine articulate şi sistematic logice ale acestui cavaler al demitizărilor, îndârjit în spulberarea multor falsuri oficiale, dar trebuie să îi recunoşti strădania cercetărilor şi acurateţea raţionamentelor. Care ni-l aşază, mai degrabă, lângă francezul Jean Sevillia, autorul lucrărilor „Terorismul intelectual” şi „Corectitudinea istorică”. Că unii, care nu l-au lecturat atent, emit, în temeiul bârfelor, stranii puncte de vedere, asta nu mai surprinde la intelighenţia noastră. Dar să dăm un exemplu: Mihai Viteazul „fiu natural şi postum, pe deasupra, al domnitorului Petraşcu cel Bun”. Mari discuţii pe această idee. Lucian Boia, în eseul său „De ce este România altfel?”, îl citează, mai întâi, pe Nicolae Iorga, care a protestat cu îndârjire atunci când P.P. Panaitescu a afirmat că nici vorbă nu poate fi de aşa ceva, pentru a valida sau împărtăşi, ulterior, opinia lui C.C. Giurescu, conform căruia Mihai „e, în primul rând, fiul faptelor sale”. Deci nu are un punct de vedere propriu. Nu lipsită de interes este şi următoarea similitudine: nespusa versatilitate a intelectualilor faţă de „Frontul Renaşterii Naţionale”, din vremea lui Carol al II-lea, pentru care şi-au lăsat deoparte până şi hainele civile, îmbrăcând falnic uniforma „Frontului”. Ce putea fi mai ridicol decât să îl vezi pe Nicolae Iorga, care toată viaţa îşi afirmase, chiar în exces, personalitatea şi demnitatea, împodobit în acest chip? Şi autorul mai adaugă: „S-a putut constata atunci cât de uşor e să instaurezi în România o dictatură, mai uşor decât practicarea unei democraţii oneste şi responsabile”. Elita intelectuală? În 1938, jumătate din profesorii şi conferenţiarii universitari erau înscrişi într-un partid politic, în majoritate la liberali sau la naţional-ţărănişti, principalele partide. Nici unul la socialişti, un partid fără şanse de guvernare şi, cu atât mai puţini, la comunişti. Cine a trecut prin „epoca Ceauşescu” şi are curiozitatea să privească în urmă, răsfoind presa anilor 1938-1940, nu poate să nu fie frapat, dincolo de toate deosebirile, de similitudinea ceremoniilor şi comportamentelor. Tămâierea lui Carol al II-a premergea şi anunţa interminabilul omagiu adus „Marelui Conducător”. Interesant nu este răspunsul autorului la interogaţia „Cine joacă corect în România?”, ci enunţarea unei asemenea idei, stăruind cu precădere, e drept disproporţionat, asupra celor petrecute în vara trecută. „A fost lovitură de stat, tot atât cât a fost şi regimul Băsescu dictatură… Adică nici deloc, dar nici prea mult”. Pe unii eseul lui Lucian Boia nu reuşeşte să-i dumirească de ce România e altfel. Un răspuns clar, răspicat la interogaţia menţionată nu este dat, dar ni se spune că totul este echivoc în societatea românească, inclusiv Constituţia României, care lasă loc interpretărilor, susceptibilităţilor şi aşa mai departe. Nedumerirea contestatarilor că un eseu nu este exhaustiv este ceva care îi priveşte. Dar tocmai faptul că acest eseu a generat destule comentarii aprinse înseamnă că autorul, fără să-şi propună, i-a atins la pipotă pe nu puţini. Faptul că citează cartea lui Bogdan Murgescu „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)” este mai mult pentru spiritul acesteia, fiindcă altminteri statisticile acestei cărţi, prezentată de autor şi la Universitatea din Craiova, parcă anul trecut, fac inutil orice comentariu. Tratat cu aciditate sau discreţie ca antipatic, într-o arguţie nefirească, istoricul Lucian Boia ne invită totuşi la lectura eseului său.