Craiova a arătat la Botoşani chiar ca o echipă fără antrenor, dar şi fără jucători

0
1092

Universitatea Craiova n-a avut antrenor pe bancă la Botoşani şi chiar aşa s-a şi prezentat, ca o echipă fără antrenor. Aşa cum am preconizat, lotul e mai slab ca anul trecut, fără Bancu şi Baiaram, dar nici Neagoe nu pare să fi adus vreun plus acestui grup. Dimpotrivă, jocul a arătat mai rău, nici atitudinea n-a impresionat. Oricum, de la un meci la altul şi de la un antrenor la altul, ne convingem tot mai mult că Reghecampf a făcut minuni cu acest grup. Rădoi a încercat o curăţenie, necesară de altfel, dar s-a convins imediat că nu e posibilă şi a ridicat mâinile, lăsându-i pe Rotaru, Cârţu şi compania să se “spele pe cap” cu ai lor Ivan, Markovic, Vînă şi Hanca.

Peste tot se aminteşte, chiar obsedant, de cele mai bune condiţii, de buget, de salarii plătite la timp la Universitatea Craiova, ignorându-se faptul că acest lot este unul mediocru, conducerea nefiind capabilă să aleagă jucători pe măsura investiţiilor, plătind regeşte nişte surogate de fotbalişti. Oficialii sunt preocupaţi de conflicte cu primarul Clujului, pe subiectul Neagoe, de parcă miza era Pep Guardiola, în loc să facă un scouting profesionist.

Craiova a avut o ocazie uriaşă în startul meciului de la Botoşani, pe filiera Creţu-Nistor, iar până la pauză a dispărut de pe teren. A fost imposibil de descifrat ideea de joc a oltenilor, dacă a existat vreuna. Roguljic, cel care impresionase în amicalele din Antalya, le-a oferit gazdelor un assist, decisiv pentru destinaţia punctelor.

După pauză, Universitatea s-a comportat ca o echipă disperată, dar fără potenţial şi fără o idee de joc. Presiunea a fost una normală, în condiţiile în care gazdele s-au retras strategic, iar ocaziile au fost puţine şi fără efect pe tabelă. Botoşaniul, care a încasat 7-0 de la Sepsi şi 8-0 de la Farul n-a avut probleme să învingă Craiova, o echipă dusă cu avionul prin Antalya şi pe la Botoşani, dar care ar merita trimisă cu rata prin coclauri. Nici nu mai contează dacă Neagoe va sta sau nu pe bancă la următoarele meciuri. De posibilităţile lotului eram convinşi, iar un antrenor care nu a câştigat nimic şi nu a antrenat vreo echipă cu pretenţii şi care nici nu stă pe bancă nu are cum să aducă vreun upgrade.

FC Botoşani – Universitatea Craiova 1-0

A marcat: Mailat 35.

FC Boroşani: Pap – Mboko, Mutombo, Şeroni, Ţigănaşu – Ivanov (E. Florescu 62), Dican, Zabou (G. David 72) – Dragu (Golofca 62), M. Roman II (S. Camara 79), Mailat (M. Roman 79). Antrenor: Flavius Stoican

Universitatea Craiova: Arlauskis 6 – Căpăţână 4, Găman 5, Mitrea 3 (Mateiu 58) 4, Vătăjelu 4 – A. Creţu 5, V. Screciu 4 – D. Nistor 5 – Roguljic 2 (Işfan 46) 3, J Markovic 4 (Rivaldinho 46) 4, A. Ivan 3 (Cîmpanu 84). Antrenor: Eugen Neagoe.
Arbitru: Radu Petrescu 6.