Bărbat găsit decedat într-o maşină căzută într-un canal, la Sadova

0
661

În acestă dimineaţă, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism este răsturnat într-un canal din extravilanul comunei Sadova. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că autoturismul era răsturnat în canalul din extravilanul comunei Sadova, la aproximativ 100 de m de strada “Mănăstirii”. De asemenea, la faţa locului au intervenit şi pompieri din cadrul Gărzii de Pompieri Bechet, cu o autospecială de descarcerare, pentru scoaterea autoturismului din canal, precum şi un echipaj din cadul S.A.J. Dolj. La scurt timp s-a reuşit scoaterea autoturismului, fiind identificat, în interior, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Călăraşi, sat Sărata, care din păcate, era decedat. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.