„Natura poartă întotdeauna culorile spiritului”
(Ralph Waldo Emerson)
De foarte multe ori, vedem pe stradă cetăţeni aparţinând etniei rome, îmbrăcaţi cu straie viu colorate. Mai vedem alteori şi ţigănci dansând în stradă. La ştiri sunt prezentate nunţi ţigăneşti, unde predomină limuzinele de culoare alba. Pentru etnia romă, Universul este un uriaş şevalet, plin de toate culorile existente şi poate uneori… inexistente, cu care viaţa se poate zugrăvi, folosind sufletul drept pensulă atemporală.
Viaţa este un tablou de necuprins, pentru ţigani. Cu farmec şi cu dureri, cu zâmbete şi cu lacrimi, cu căruţe şi limuzine de lux, cu vile somptuoase şi cu cortul şatrei, cu focul de tabără şi cu candelabrul din sticlă de Murano. O lume a contrastelor, iar contrastul înseamnă o sfadă a culorilor. Şi, uneori, culorile se amestecă şi atunci forma începe să zâmbească, iar spiritul se prinde în ritmul unui dans al speranţei.
Roşul este culoarea puterii. Este şi simbolul focului. Roşul este culoarea fermecată, cu ajutorul căreia sunt alungate spiritele rele. Roşul este culoarea dansului, aşa precum cămăşile aprigilor gitanos – dansatorii de flamenco. Roşul este şi culoarea iubirii: sângele din jurămintele de credinţă, pasiunea, sentimentalismul.
Negrul este în tradiţia romă un simbol al tristeţii, al durerii, al nefericirii, al întunecării. În ziua de astăzi, tinerii aleg însă negrul, ca semn al distincţiei prin eleganţă. Dar pentru ţiganii tradiţionali, negrul rămâne o non-culoare care este evitată.
Galbenul este culoare aurului, simbolul regilor şi al împăraţilor, al biruitorilor şi al stăpânitorilor. În cultura romă, galbenul simbolizează măreţia şi dominaţia.
Verdele are la ţigani o semnificaţie aparte. Verdele reprezintă libertatea: pajiştea, pădurea, luminisul, munţii. Verdele este simbolul şatrei tradiţionale, cea nomadă. Verdele este şi simbol al nomadismului, al călătoriilor, iar cine în verde se înţoleşte, acela călătorie de noroc va avea.
Albastrul este, oriunde în lume, culoarea nobilă supremă. Pentru ţigani, albastrul înseamnă apă, înseamnă viaţă, înseamnă cer. Adică elementele esenţiale ale spiritului.
Albul, în fapt o non-culoare, este un simbol universal al purităţii. Pentru etnia romă, albul înseamnă prosperitate. Şi poziţie socială importantă. Şi pace. Şi lumină.
Violetul este uneori o culoare pe cât de frumoasă, pe atât de controversată. Cert este însă că, după spusele bătrânilor neamurilor ţigăneşti, violetul nu atrage nici bucurii şi nici energii negative. De aceea, violetul rămâne o culoare a misterului, a vrăjilor.
Viaţa romilor este o viaţă colorată. De la haine la culoarea aleasă pentru zugrăvirea caselor, vopsirea gardurilor, a maşinilor. Pentru că viaţa trebuie trăită cu onoare şi cu bucurie.
