În continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii doljeni într-o cauză privind sustragerea mai multor bunuri dintr-un autoturism, în cursul zilei de ieri, au fost identificaţi şi conduşi pentru audieri: G.A., de 17 de ani, C.F., de 15 de ani şi D.A., de 12 ani, toţi din comuna Işalniţa, Dolj. Din cercetări a reieşit faptul că, cei trei minori, în perioada 08-10.01.2016, au profitat de faptul că D.PAUL, de 38 de ani, şi-a lăsat autoturismul neasigurat şi au sustras mai multe bunuri din interior, în valoare de aproximativ 2.500 lei. În timpul cercetărilor, poliţiştii Postului de Poliţie Işalniţa, au stabilit în sarcina celor trei minori încă două furturi din auto. De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că, în aceeaşi noapte, suspecţii au mai sustras o bicicletă aparţinând persoanei vătămate D.CRISTINA, din Işalniţa. Astfel, în baza probatoriului administrat faţă de G.A. s-a dispus măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând ca astăzi să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.