Campionatul Mondial de Handbal (M): Qatarul aspiră la primul loc în grupa A

0
517

După victoriile obţinute în faţa Braziliei (28 – 23), Chile (27 – 20), „reprezentativa” Qatarului alcătuită din jucători aduşi din cele patru colţuri ale lumii, a trecut şi de Slovenia (locul patru la ultimul Mondial) cu 31 – 29. A fost prima victorie a Qatarului, într-o competiţie oficială, în faţa unei echipe europene. Aşteptată acum este partida din această după-amiază, dintre Qatar şi Spania, campioana „en-titre” a lumii, pentru locul I în grupa A. Pe banca tehnică a Qatarului se află spaniolul Valero Rivera, plătit cu 800.000 de dolari pe an, un desăvârşit tactician, fost selecţioner al ibericilor, iar în echipa acestora evoluează Valero Rivera Jr., ca aripă stânga. Clasamentul grupei arată astfel: Spania – 6p, Qatar – 6p, Slovenia – 4p, Brazilia – 2p, Belarus – 0p, Chile – 0p. Suporterii spanioli prezenţi la Doha, până acum se spune că au fost plătiţi de Emirat pentru a susţine …Qatarul la fiecare meci.