ANIF Dolj: Pleacă Veta, vine Bucur!

4
593
Iulian Bucur

De ceva vreme, noul director al Sucursalei judeţene Dolj a ANIF este liderul filialei PC Dolj, Iulian Bucur. Deşi mare lucru nu se ştie despre CV-ul acestuia, se ştie cât trebuie: anterior acestei desemnări n-a avut nici o legătură, realmente nici una, cu domeniul îmbunătăţirilor funciare. Numirea fiind eminamente politică, se pune doar întrebarea firească dacă Iulian Bucur va fi „altceva” decât predecesorii săi, şi aceia desemnaţi tot politic, dar bănuiţi cât de cât de o vagă legătură cu domeniul încredinţat. De Veta Păsculescu şi Viorel Ţârei este vorba. Numai că, tot întâmplător, verificările controlorilor financiari de la Camera de Conturi Dolj, fără excepţie, au descoperit doar nereguli majore, concretizate în acte de constatare remise organelor abilitate ale statului spre valorificare. Noi am văzut un dezastru în ronţăirea banului public, dar nu ce am văzut noi contează. Reabilitarea digului de la Dunăre, în urma inundaţiilor din 2006, pe un întins tronson, care a înghiţit sume exorbitante, a rămas în uitare. Şi stăm cam aşa: dacă şi conservatorilor doljeni, de altfel mai degrabă nu firavi, cât inexistenţi în Dolj, trebuia să li se ofere „ceva” drept bonus, atunci nu răsplătirea liderului lor era problema, fiindcă, am înţeles, deţine nu ştim ce firmă, cu interesant obiect de activitate, cât identificarea unui specialist în îmbunătăţiri funciare, cu simpatii conservatoare. Nu excludem ca Iulian Bucur să fie un specialist receptiv, să înţeleagă anumite chestiuni tehnice mai repede decât alţii, dar totuşi nu în materia îmbunătăţirilor funciare. De altfel, nici domnia sa nu îşi aroga, de dată recentă, chiar orice competenţă. Şi iată o declaraţie „convingătoare” a sa: „Când e să te pună director, nu te întreabă nimeni ce planuri ai, numai cât vrei salariu. (…) Nu e posibil să iei, pur şi simplu, de pe stradă, pe cineva, fără să aibă habar de domeniu, fără să fi trecut prin economia reală. (…) Numirea pe criterii politice a făcut mult rău României”. Cu „teoria”, şeful PC Dolj, Iulian Bucur, nu stătea tocmai rău. Dar nu ea era obsesia. Se spune însă că ANIF Dolj, fiind în subordinea ministerului condus de şeful său ierarhic, pe linie politică, ministrul Agriculturii şi preşedintele PC, Daniel Constantin, totul a decurs fără probleme. Cum şi ministrul de resort are habar de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare cum avem noi de religia budistă, producătorii agricoli n-au motive să-şi mai facă iluzii: rămân pe mai departe în grija Celui de Sus. Bine, cel puţin, că s-a rezolvat problema liderului conservatorilor doljeni, că fierbea judeţul de atâta aşteptare. Cum să nu credem în revigorarea agriculturii şi în creşterea aportului ei la PIB-ul anului în curs când abordarea este cea pe care o vedem. Şi acum un detaliu, cu care sperăm să fie de acord inclusiv liderul conservatorilor doljeni: „retrograzii” de comunişti ar fi numit la ANIF Dolj şi un fost legionar, cu condiţia să fi fost specialist veritabil, dar veritabil, în domeniu. Ar fi închis ochii „la dosar” în favoarea competenţei. Şi pentru nimic în lume n-ar fi acceptat o soluţie surogat. Peste 350.000 de hectare amenajate pentru irigat în Dolj primeau însă „ploaie la comandă”. Politica se făcea… în altă parte. Pe câmp, în principal, şi în instituţiile de profil, se făcea agricultură intensivă, mărturie fiind statisticile prof.univ.dr. Bogdan Murgescu în lucrarea sa „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)” (Ed. Polirom, 2010). Deocamdată, nepuse la îndoială. Dar cine mai înţelege cu ce se ocupă în prezent ANIF?

4 COMENTARII

  1. Reia , primul conmentariu, cu intreagz poveste asupra celui despere care faci vorbire in acest articol!!Surprizator – pentru mine – de ce nu-mi fu primit si redat, deoarece era bazat pe sinceritate si aceiasi informare e care stii bine , ca o si fac, cand vorbesc de cineva sau despre altcineva!!

Comments are closed.