Profesorii au protestat în faţa Ministerului Educaţiei

0
340

Peste 100 de profesori – sindicalişti ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţiei “Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) – au pichetat, ieri, sediul MECTS, cerându-i demisia ministrului Daniel Funeriu. Cadrele didactice au avut pancarte pe care scria: „Un coleg de gen neutru a distrus Învăţământul”, “Ruşine Funeriu, ruşine Funeriu, ruşine Funeriu”. “Vai de tine Românie/ Stat de drept în agonie/ Condusă de mitocani, de slugoi şi hoţomani/ Noi avem nevoi/ Viermii sunteţi voi/ Aţi tot furat/ Nu v-aţi săturat?”, “Suntem profesori şi dorim să educăm, nu să cerşim” au fost alte mesaje afişate de protestatari pe pancarte. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi că în 2012 nu se acordă nici o majorare a salariilor personalului din Învăţământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25% a salariilor, operată în baza Legii nr. 118/2010. Profesorii nu sunt de acord cu eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, până în anul 2016. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, aflat la Sibiu, a declarat, ieri, că este într-un permanent dialog cu cadrele didactice şi toate căile MECTS au fost şi rămân deschise pentru dialog.