Doljul ia “Drumul Vinului”

0
223

Timp de opt luni, partenerii români şi bulgari, vor implementa un proiect menit să dezvolte economia regiunii transfrontaliere Dolj, Olt, Mehedinţi, Belogradchik, Montana şi Pleven, prin identificarea şi promovarea oportunităţilor din domeniul viticulturii. Cu un buget de circa 450.000 de euro, proiectul “Drumul Vinului” se vrea a fi un promotor al brandurilor regionale vini-viticole nou create, un stimulator în cercetare şi afaceri şi, nu în ultimul rând, al turismului enologic.

Grupurile ţintă vizate de proiect sunt 200 de IMM-uri şi producători viticoli privaţi din regiunea transfrontalieră, 500 de IMM-uri furnizori de servicii adiacente industriei viticole din regiunea transfrontalieră, autorităţile locale şi regionale din regiunea transfrontalieră, şi, în cele din urmă, întreaga populaţie a regiunii de graniţă româno-bulgare.

Începând cu luna aprilie şi până în luna noiembrie a acestui an, Asociaţia Română pentru Transfer Tehnologic şi Inovare (AroTT) Craiova, în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Horticultură, Balkan Civic Coalition–Belogradchik, Agenţia pentru Dezvoltarea Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana şi Centrul Naţional pentru Servicii de Informare Pleven, implementează proiectul „Drumul vinului”, finanţat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007–2013, axa prioritară nr. 3 „Dezvoltare Economică şi Socială”, Domeniul de intervenţie 3.1. „Susţinerea cooperării mediului de afaceri din zona transfrontalieră şi a promovării imaginii şi identităţii regionale”. Proiectul propune dezvoltarea economică durabilă a regiunii transfrontaliere Dolj, Olt, Mehedinţi, Belogradchik, Montana, Pleven, prin activităţi ce vizează “Identificarea potenţialului de dezvoltare a industriei viticole din regiunea transfrontalieră româno-bulgara” şi “Strategia de promovare a produselor vini-viticole din zona transfrontalieră Dolj, Olt, Mehedinţi, Belogradchik, Montana, Pleven pe pieţele Uniunii Europene”.

Film cu promovare europeană

Totodată, va fi creat un Ghid al “Celor mai bune practici în viticultura regiunii tranfrontaliere româno-bulgare”, la care preşedintele AroTT Craiova, Gabriel Vlăduţ, spune că deja se lucrează. De altfel, proiectul va beneficia şi de un film de promovare denumit sugestiv „Drumul vinului, drumul succesului” în care vor fi prezentate cele mai bune practici, dar şi imaginea vitiviculturii regionale, prin producătorii din zonele. “Filmul va fi prezentat şi la nivelul ministerelor celor două ţări, ambasadelor unor ţări din România şi Bulgaria, dar şi în alte ţări europene”, a precizat Gabriel Vlăduţ. La fel de important va fi şi rolul unui portal de promovare a industrie viţei-de-vie şi vinului şi a industriilor adiacente din zona transfrontalieră, întrucât coordonatorii proiectului consideră că “şi acest segment al economiei poate fi abordat cu succes prin e-comerţ”. Pentru o bună parte dintre obiectivele urmărite s-a făcut deja lobby, urmând ca în perioada planificată să fie demarate acţiunile propriu-zise. “Sunt mulţumit să spun că aceste prime schimburi de experienţă au avut loc sub patronajul domnului prefect, care, înainte de a deveni prefect al judeţului Dolj, a avut o contribuţie la realizarea acestui concept al Drumului Vinului şi al promovării acestui proiect”, a mai afirmat preşedintele ARoTT.

Muzeul Viei şi Vinului, la Banu Mărăcine

Revenind la calitatea de promotor al turismului enologic, o activitate aparte a proiectului o reprezintă elaborarea unui traseu turistic, dar şi înfiinţarea unui Muzeu al Vinului la Staţiunea de Cercetare Banu Mărăcine. <<În viitorul apropiat ne dorim ca “DrumulVinului” să devănă unul dintre traseele turistice alături de alte şapte trasee, fiind un obiectiv destinat atât cercetătorilor, cât şi pentru cei care cumpără vinuri şi care practică viticultura. Vrem ca întreaga zonă să fie cunoscută la nivel european şi pentru această bogăţie regională. Cel care ne dă girul ştiinţific şi de competenţă al proiectului este domnul profesor Aurel Popa, reprezentantul Universităţii din Craiova, Facultatea de Horticultură, cu al cărui sprijin suntem siguri că putem face mai mult pentru dezvoltarea brand-urilor din această zonă”, a spus Gabriel Vlăduţ. “Proiectarea şi realizarea muzeului va însemna, pe de o parte, un vis pe care îl avem de mai mulţi ani, de a pune în valoare centrul de la Banu Mărăcine, produsele care se realizează în regiune, de a transfera bunele practici dinspre Bulgaria către România, care are deja muzee funcţionale, impresionante, dar alte condiţii de punere în valoare, spre exemplu condiţiile climatice. Pe de altă parte, şi istoria ne creează imagine. Istoria viinului din această zonă cred că merită şi trebuie să fie prezentată la un alt nivel şi cu alte mijloace întregii Europe”, a adăugat acesta.

Oltenia… “o mică Românie viticolă”

Prof. Aurel Popa a afirmat ieri că în ciuda faptului că proiectul are stabilite obiective “clare”, “nu este uşor de îndeplinit”: “Dacă vorbim de Oltenia, întotdeauna am spus că Oltenia poate fi considerată o mică Românie viticolă. Avem foarte multe tipuri de sol, foarte multe micro-climate: temperaturi, precipitaţii, durată de strălucire a soarelui diferite, şi putem, practic, să realizăm toate tipurile de vin care se pot realiza în întreaga ţară şi nu numai: vinuri roşii, albe, aromate, distilate de vin şi struguri de masă de cea mai bună calitate şi, de ce nu, chiar stafide. Proiectul este foarte ambiţios, are nişte obiective e adevărat clare, dar, zic eu, nu uşor de îndeplinit”.


Aurel Popa

Prof. Aurel Popa, Facultatea de Horticultură din Craiova (POZĂ: Aurel Popa):

“Ceea ce i-a revenit instituţiei pe care o reprezint – realizarea unui muzeu al viei şi vinului –, care, până la data actuală nu există în România, deşi sunt câteva începuturi pe la unele podgorii, dar foarte limitate, gândul nostru este să fie un muzeu al viei şi vinului din România. Există deja spaţiu – hrubele de la Nanu Mărăcine, unde se lucrează deja la proiect. Dacă vom putea realiza şi amenajarea, va fi unul dintre cele mai frumoase şi utile muzee din Europa”.


Stilian Vorbanov

Stilian Vorbanov, directorul Centrului Euroregiunea Pleven Olt (POZĂ: Stilian Vorbanov):

“Şi în România aveţi vinuri bune, cum sunt şi în Bulgaria, pentru că viile noastre nu sunt diferite de ale voastre. Rezultatul colaborării noastre trebuie să rămână generaţiilor care vor urma, să se păstreze tradiţiile de până acum. Cred că va fi un proiect succesiv şi vom putea prin acest Muzeu, care am decis să fie făcut la Banul Mărăcine, să arătăm tradiţiile şi rezultatele vinificaţiei în judeţul Dolj. Sperăm ca foarte multe persoane din acest domeniu să fie interesate de acest muzeu, fiindcă există ţări în care acest domeniu vitiviticol reprezintă pilonul economic de susţinere a ţării. Activităţile din cadrul proiectului se referă şi la producerea de noi soiuri de vii, care pot fi plantate atât pe solurile din România, cât şi pe cele din Bulgaria”.


Gabriel Vlăduţ

Gabriel Vlăduţ spune că deja au apărut câteva probleme în realizarea unuia dintre obiectivele proiectului, cauzate de lipsa terenurilor de la Staţiunea Didactică de Cercetare Banu Mărăcine, pe care puieţii de viţă-de-vie să fie plantaţi. “Schimbul de puieţi, de material săditor, ne pune probleme. Dacă la Pleven există aceste suprafeţe, în Dolj încă mai avem probleme în acest sens, din cauza diminuării suprafeţei pe care staţiunea o are în proprietate. Căutăm soluţii, însă timpul este în defavoarea noastră, întrucât schimbul de puieţi necesită timp pentru plantare, trebuie ca ei să se prindă”.