Aflat la Paris, în cursul zilei de ieri, şeful diplomaţiei britanice, David Cameron, a afirmat că este „esenţial ca Putin să piardă războiul şi Londra şi Parisul –susţinători consecvenţi ai Ucrainei- vor continua să fie, cât timp va fi necesar”. Declaraţia a fost făcută, în cursul unui briefing de presă comun, cu omologul său francez, Catherine Colonna, care la rândul său a menţionat că Franţa şi Regatul Unit conlucrează „mână în mână”, pentru a sprijini Kievul. Dar dincolo de toate analizele, evaluările, predicţiile şi tribulaţiile militare, strategice, politice, diplomatice, umanitare, condamnările şi solidarităţile generate de războiul din Ucraina o întrebare stăruie: ce trebuie salvat în Ucraina, o ţară fără copii sau copii fără ţară? Doar atât. Cum niciun demers consistent pentru oprirea războiului, cu cortegiul său de nenorociri, nu se face auzit, schimbul de păreri, la nivel diplomatic, între Londra şi Paris, nu este altceva decât o replică la afirmaţia lui Vladimir Putin, în timpul conferinţei de presă de săptămâna trecută: „va fi pace când ne vom atinge obiectivele care nu s-au schimbat: denazificare, demilitarizare şi statut de neutralitate pentru Ucraina”. Între timp numărul morţilor, răniţilor şi distrugerilor de infrastructură cresc de la o zi la alta. Şi teama, de acum ar trebui să fie cea a scenariilor posibile, unele apocaliptice. De pildă, implicarea directă a Belgiei, ţară membră NATO, într-un război, era până recent ceva suprarealist. Şi totuşi, cotidianul „La Libre”, menţionează că în timpul unei vizite la militarii belgieni dislocaţi în România la baza Cincu, şeful apărării belgiene, amiralul Michel Hofmann, a avertizat asupra riscului. Oficialii ucrainieni pot evoca o serie de acorduri pe care Vladimir Putin le-a făcut şi apoi desfăcut şi că orice încetare a luptelor ar constitui o oportunitate pentru Rusia de a se reînarma. Dar în discuţie pot fi aduse, şi asta o face partea rusă, şi acordurile de la Minsk, nerespectate de Ucraina, poate în măsură mai mare decât Rusia, şi tratatul de prietenie ruso-ucrainian nereinvestit în 2019. Rusia nu şi-a atins obiectivele enunţate, iar din declaraţia lui Vladimir Putin rezultă că lupta va continua până când Ucraina va fi învinsă complet. Oricât va dura. Nemulţumirile militarilor ucrainieni, până recent extrem de rare şi exprimate doar în privat, sunt de acum mai frecvente şi mai vizibile. Tinerii se eschivează de la înrolare şi fac tot posibilul pentru a nu fi trimişi pe front, iar vârsta medie a armatei ucrainiene a crescut mereu. Rusia şi-a redimensionat producţia de noi arme şi produce mai mult decât poate livra Occidentul Ucrainei. Recent forţele aeriene ruse au folosit o rachetă balistică hypersonică de tip Kinzhal împotriva Ucrainei, pentru prima dată, a anunţat ieri ministrul britanic al Apărării. Kinzhal este una din cele 6 superarme anunţate de Vladimir Putin în 2018. Toate acestea nu presupun că Rusia va câştiga cu siguranţă războiul, fiindcă deznodământul oricărui război lung este greu de prezis. Şi încă un detaliu, dezvăluit de Cui Heng, cercetător chinez la Centrul de studii ruse al Universităţii normale din China de Est, care a declarat ieri pentru „Global Times”, între altele, că opoziţia occidentalilor faţă de ajutorul acordat Ucrainei se resimte şi aproape jumătate din alegătorii americani consideră că SUA cheltuiesc prea mult pentru ajutorarea Ucrainei, potrivit ultimului sondaj lunar FT-Michigan Ross, evidenţiind fragilitatea sprijinului intern. Dificultatea de a rezolva problema ucrainiană se acompaniază în bună măsură cu agenda internă a republicanilor. Care nu doresc altceva decât tuşarea Casei Albe şi a democraţilor, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Să admitem că acest scenariu rămâne de domeniul ipotezelor. Însă, recenta descoperire a unui dispozitiv de ascultare telefonică în biroul comandantului-şef al forţelor armate ucrainiene (AFU), Valery Zalujni, chiar inoperant, atestă neverosimilele lupte interne de la Kiev. Şansele Kievului de a se întoarce la fostele graniţe, mai mult ipotetice, pot fi doar rezultatul negocierilor şi nicidecum a ceea ce se întâmplă pe câmpul de luptă. Revenind la briefingul comun al şefilor diplomaţiilor franceză şi britanică, aşteptările erau de altă natură, mult mai nuanţate, semn al unei dorinţe reale de identificare a unei soluţii, fiindcă securitatea continentului european, la care s-a făcut trimitere, se asigură şi prin rafinate mijloace diplomatice.
