Cupa Mondială: După o lună de competiţie!

0
330

12 ani au durat pregătirile premergătoare ultimei ediţii a CM din Qatar, după atribuirea acesteia de către congresul FIFA în 2010. Au fost 64 de meciuri, goluri de legendă, partide memorabile şi o finală de vis între Argentina şi Franţa, ambele cu câte două trofee adjudecate anterior. Organizare ireproşabilă dar ediţia 2022 a CM a fost cea mai scumpă din istoria competiţiei. Qatarul, din păcate în plan sportiv n-a reuşit mai nimic şi chiar în partida inaugurală cu Ecuadorul pe stadionul Al-Bayt după o oră de joc o parte din public părăsea stadionul. Emiratul a avut în schimb acorduri semnate cu numeroase ţări (Franţa a deplasat 220 de jandarmi) şi în premieră un centru de servicii consulare la dispoziţia suporterilor străini. Toate ambasadele din Doha au avut permanenţe pentru eventuale incidente (furturi sau agresiuni). Din punct de vedere ale asistenţei, apelurile la boicot s-au resimţit. Rămâne o chestiune de discutat cu drepturile omului, dar comentariile sunt de acum tardive. A fost cea mai scumpă ediţie de Campionat Mondial de fotbal din isorie, cheltuielile fiind evaluate la 200 miliarde euro. Emirul Thamin Bin Hamad Al Thani a găzduit cel mai important eveniment din istoria ţării sale, care încarnează şi puterea omului asupra naturii. Dacă va atrage turişti pe viitor, cum îşi doreşte Doha, rămâne de văzut.