Pompierii doljeni, aproape de copii şi persoane vulnerabile din punct de vedere social

0
483

Şi în acest an, ca de fiecare dată, în pragul Sărbătorilor de Iarnă, cadrele militare şi civile ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia”al Judeţului Dolj au ales să fie alături de comunitatea din care fac parte şi în serviciul căreia se află , organizând acţiuni de ajutorare a persoanelor vulneribile, cele care au nevoie de ajutor. “Astăzi, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Craiova, din cartierul “Lăpuş”, din municipiu, angajaţii şi voluntarii noştri, împreună cu salariaţii DAS Craiova, au desfăşurat o acţiune comună , în folosul unor familii aflate în situaţii de risc social. Cu acest prilej, au fost acordate , persoanelor participante, bunuri constând în produse alimentare, în valoare de 5.000 de lei, ca o minoră contribuţie a noastră , la petrecerea unor sărbători liniştite şi fericite la finalul acestui an, de către familiile care sunt lipsite de posibilităţi financiare”, a precizat lt. col. Florin Cocoşilă , purtător de cuvânt al ISU Dolj. Nu a fost singura activitate de acest gen umanitar, organizată de ISU, iar completările sunt prezentate tot de Florin Cocoşilă: “Personalul operativ din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Craiova şi al Secţiei de Pompieri Craiova a luat iniţiativa de a colecta fonduri, pentru ajutorarea copiilor internaţi la Secţia de Oncologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Pompierii militari au adunat o sumă de 2.800 de lei, bani din care s-au achiziţionat produse produse alimentare, jucării, destinate copiilor  “.