Antrenorul Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a prefaţat derby-ul de duminică, de pe Arena Naţională, cu FCSB, spunând, ca de obicei, că obiectivul este victoria, acesta urmând a fi şi un cadou de Sărbători pentru suporteri.
„Este ultimul meci al anului, şi noi şi FCSB vrem victoria, sper să fie un spectacol reuşit. Nu există diferenţă de valoare, ei au mai multă coerenţă în atac, dar şi noi când suntem în zi bună putem să înscriem goluri. Nu va fi uşor pentru noi, fiindcă FCSB este o echipă valoroasă, nu a pierdut decât un meci din nu ştiu câte în ultima perioadă. Se întâlnesc două echipe care joacă fotbal. Am încredere că vom face un meci mare, dar să vedem rezultatul, fiindcă noi am mai făcut meciuri bune şi am fost învinşi. Nu aş fi mulţumit cu meci nul, numai dacă am juca foarte slab poate. Cu o victorie nu am fi matematic în play-off, dar practic 99 % am fi siguri de prezenţa acolo. Ar fi o bucurie să le oferim fanilor o victorie în preajma Sărbătorilor, să-i facem fericiţi. Este un joc cu contracandidată la primul loc, fiindcă nu ne-am pierdut speranţa că putem să ne batem la titlu, contează foarte mult punctele puse în joc. E cel mai important meci pentru noi, fiindcă e primul. Martic şi Koljic sunt accidentaţi, Fortes este suspendat. Băieţii sunt motivaţi, avem numai o zi de cantonament, de obicei aveam două. Universitatea nu va juca pe contraatac. Vom ataca atunci când va fi cazul, ne vom apăra când vom fi nevoiţi. Eu am antrenat şi Steaua şi FCSB. Nu am de luat nicio revanşă faţă de nimeni. Gigi Becali stă oricum pe bancă la FCSB, chiar dacă nu-l vedeţi voi! Am înţeles că pregăteşte mari surprize pentru meciul de duminică. O să vedem la joc! Surprize sunt când echipa joacă bine şi câştigă. Surprize mari nu pot să fie, fiindcă ne cunoaştem unii pe alţii. Ştim ce sisteme se joacă, ce jucători pot fi pe teren. În schimb, va fi prima dată când voi sta pe banca oaspeţilor şi în vestiarul oaspeţilor pe Arena Naţională. E normal ca Marius Lăcătuş să ţină cu mine la meciul de duminică, doar e prietenul meu”.
Victor Piţurcă a rememorat singurul meci în care a fost adversarul Stelei în Ghencea, ca antrenor, cel din 1995, Steaua – Universitatea Craiova 1-0. „Ţin minte meciul din Ghencea, am avut 7 mii de fani în tribune. Am pierdut cu 1-0, a marcat Lăcătuş, parcă Nicolae Zanfir a greşit la acea fază. Şi atunci, cum se întâmplă şi acum, am ratat foarte mult, din păcate. Eram în luptă directă pentru titlu şi am pierdut două puncte, dar titlul nu l-am pierdut atunci, ci mai devreme, la egalul de acasă cu Gloria Bistriţa şi când am fost învinşi la Piteşti” a declarat Piţurcă.
Victor Piţurcă spune că îşi doreşte jucători în toate compartimentele şi spune că vor exista şi disponibilizări, Pigliacelli şi Ioniţă fiind deja pe lista de transferuri.
“Chiar nu suntem în negocieri cu jucători. S-a vorbit cu doi jucători pe care i-am monitorizat, dar nu am reușit nimic. Nu sunt din România. Îmi doresc jucători de la FCSB, dar nu știu dacă sunt șanse, pentru că noi pe Mihăilă nu îl vom da la FCSB. Clubul poate să piardă acolo unde nu te aștepți, dar poate să și câștige unde nu te aștepți. Mai sunt jucători care nu vor mai face parte din lot. Dacă vrei un lot puternic, trebuie să îți asumi și niște pierderi. clubul a câștigat deja bani foarte mulți. Ioniţă nu a prea făcut parte din lot, nu a reacţionat aşa cum speram şi cred că şi pentru el ar fi bine să joace în altă parte. Eu sunt de acord ca el să plece, fiindcă are nevoie de meciuri. Îmi doresc jucători în toate compartimentele. Vom aduce un portar, obligatoriu. Avem nevoie, dacă Pigliacelli probabil nu va mai continua. Vrem să aducem un portar valoros. Dacă jucătorii vor pleca liberi, va decide doar clubul. Situația lui Pigliacelli cu cea a lui Martic sunt diametral opuse. Martic s-a accidentat când am vrut să îl bag şi a pierdut trena. Să nu credeţi că am avut ceva cu Martic, el este pe primul loc din punct de vedere valoric, față de Mățel și Vlădoiu. Situaţia lui Pigliacelli este numai din cauza lui, chiar dacă el ar putea spune are dreptate, este vorba de grup aici”.
Victor Piţurcă a tras şi concluziile mandatului său pe banca Universităţii: „Cu Târgovişte am avut cea mai proastă repriză din acest sezon, a doua din acel meci, mai rău decât am jucat cu Voluntari. Am pierdut puncte şi cu FCSB acasă, după ce ei nu au mai contat în repriza a doua şi mă gândeam chiar că noi puteam marca atunci. Am pierdut puncte pe care mă gândeam niciodată că le putem pierde. Clinceniul, care joacă bine de obicei, nu a trecut cu noi centrul terenului, dar nu am marcat. Astra ne-a învins şi a mai ratat câteva ocazii, dar noi am controlat tot meciul. Am făcut meciuri bune cu Dinamo, Mediaş, Viitorul. Nu am avut nici noroc, nu am primit penalty cu FCSB, cu Clinceni, cu Iaşi”.