Astăzi, după amiază, la Herning, ora 18.15, în finala Campionatului Mondial de Handbal (F) se întâlnesc Norvegia, calificată după prelungiri (35-33), în dauna României, şi Olanda (30-25), o reală surpriză, în faţa Poloniei, antrenată de danezul Kim Rasmussen, actualmente la CSM Bucureşti. Este prima dată când Olanda accede în această fază a competiţiei, unde întâlneşte dubla campioană olimpică (2008, 2012), campioana Europei (2014), campioana lumii (1999, 2011). Cu o singură înfrângere, la acest turneu final, la nivelul grupei D, din partea Rusiei, dar fără drept de apel. Echipa României va evolua astăzi, ora 15.45, pentru o medalie de bronz contra Poloniei, după ce a scăpat marea calificare, într-o partidă de maximă intensitate şi teribil suspans, deloc recomandată cardiacilor. La viteza, pe alocuri devastatoare, a jocului norvegian, româncele au opus o rigoare tactică nebănuită. La pauză (17-14), norvegiencele datorau ecartul unei fabuloase prestaţii a Norei Mork (6-8), faţă de Cristina Neagu (4-8). Avansul s-a menţinut 6 minute după pauză (20-17 în min. 36) când mecanica jocului nordicelor s-a dereglat sub presiunea inventivităţii româncelor, conduse de Cristina Neagu şi susţinute de Paula Ungureanu şi în numai 7 minute scorul a devenit avantajos tricolorelor (21-20 în min. 43). Pentru prima dată după min. 11 (6-5). Cu două trasoare, Cristina Neagu şi-a adus echipa în avantaj (23-21 în min. 49), dându-i încredere. Ungureanu a apărat o lovitură de penalty executată de Nora Mork (min. 57). Finalul partidei a fost incendiar. Şi Paula Ungureanu şi Kari Grismbo s-au opus (27-27), cu inspiraţie, dar şi noroc, încât s-a intrat în prelungiri. În ultimul minut de joc, româncele au avut atacul şi au ratat desprinderea prin Elisei. În prelungiri s-a întâmplat ceea ce de pe acum se ştie: primul act a revenit Norvegiei: 4-2 (31-29), iar în actul secund s-a înregistrat egalitate deplină 4-4 (35-33). Au existat multe momente discutabile, în care echipa României a fost dezavantajată. La scorul 23-22 pentru România (min. 50: 19) Cristina Neagu a aruncat de la 9 m, mingea a lovit transversala şi a trecut dincolo de linia porţii, dar arbitrul „de poartă” nu a acordat gol. Pe contraatac, Norvegia a egalat (23-23). Cuplul sloven Bojan Lah/David Sok, delegat la această partidă a condus pentru a 5-a oară (!) un meci în care evolua Norvegia (Norvegia-Kazakstan 40-19; Norvegia-România 26-22; Norvegia-Spania 29-26; Norvegia-Muntenegru 26-25). O echipă arbitrată în 5 meciuri din 8 de acelaşi cuplu de arbitri e unicat. Să nu scăpăm din vedere că acelaşi cuplu a condus partida România-Norvegia, atât în grupa D, cât şi în semifinale, ajutând nordicele atât cât trebuia şi când trebuia. Programul zilei de astăzi: meci pentru locul 7: Franţa-Muntenegru (ora 10.45), meci pentru locurile 5-6: Rusia-Danemarca (ora 13.45); finala mică: Polonia-România (ora 15.45); finala mare Olanda-Norvegia (ora 18.15).