„Voievozii neamului – ctitori şi martiri”: recital de poezie susținut de actorul Emil Boroghină

0
355

Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova va organiza mâine, 21 decembrie, ora 18.00, în Sala „Mitropolit Nestor Vornicescu” a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Arhiepiscopiei Craiovei (strada „Brestei” nr. 37), un spectacol de muzică şi poezie susţinut de actorul craiovean Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu”, sub genericul „Voievozii neamului – ctitori şi martiri”.

Manifestarea este dedicată comemorării a 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi a 25 de ani de la sacrificiul tinerilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989. Evenimentul se bucură de sprijinul Grupului de colindători al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din Craiova.

 „Voievozii neamului – ctitori şi martiri” „încearcă să evoce, de cele mai multe ori cu ajutorul unora dintre cele mai cunoscute creații poetice românești, momentele atât de zbuciumatei noastre istorii”, spune actorul Emil Boroghină, care, la solicitarea Baroului Dolj, a mai susținut recitalul pe 16 decembrie, în Sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova. Ilustrația muzicală a spectacolului este realizată de regizorul Alina Rece.

«Sunt aduse în prim-plan figuri de roi, voievozi sau oameni simpli, care s-au jertfit în numele unor mărețe și sfinte idealuri, pentru apărarea pământului românesc, pentru neatârnare și libertate, precum regele Decebal, Gelu, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Horia, Tudor, Bălcescu, Cuza, cei care au luptat pentru Independența țării la 1877, Mihai Eminescu, voievodul poeziei, țăranii răsculați la 1907, eroii necunoscuți care au căzut pentru Neam și pentru Rege la Mărășești, Mărăști și Oituz, făuritorii Marii Uniri din 1918, anonimii care au luptat pentru redobândirea Ardealului de Nord în cel de-al Doilea Război Mondial, cei morți în închisorile comuniste sau tinerii martiri ai Revoluției din Decembrie ’89. Spre toți aceștia, ctitori și martiri, trebuie să se îndrepte omagiul și întreaga noastră recunoștință», afirmă Emil Boroghină.