Război în Ucraina: Ambasada SUA din Kiev, astăzi închisă

0
333

Alertă din partea ambasadei SUA din Kiev, care pe site-ul său avertizează asupra unui posibil atac aerian semnificativ, după ce Rusia a promis că va răspunde, la tragerea de rachete cu rază lungă de acţiune pe teritoriul său. Ambasada americană „a primit informaţii specifice cu privire la un posibil atac semnificativ pe 20 noiembrie a.c.”. Ca măsură de precauţie ambasada va fi închisă, iar angajaţii ambasadei invitaţi să se adăpostească imediat în cazul anunţării unei alerte aeriene. Italia, Spania şi Grecia şi-au închis de asemenea ambasadele de la Kiev din cauza ameninţării unui atac semnificativ. Diplomaţii ruşi reamintesc că actuala criză între Moscova şi Washington este acum comparabilă cu „criza rachetelor cubaneze din 1962”, când cele două superputeri din războiul rece s-au apropiat cel mai mult de războiul nuclear şi că Occidentul face o greşeală dacă îşi imaginează că Rusia va da înapoi în faţa Ucrainei.