Djokovic a câştigat a şaptea oară Turneul Campionilor

0
265

Italianul Jannik Sinner a tras la indigo “greşeala” pe care a făcut-o Simona Halep la Turneul Campioanelor din 2014. Atunci, românca o putea scoate din cursă pe Serena Williams, pe care o bătuse în grupă, dacă pierdea cu 2-0 în ultimul meci din prima fază, contra Anei Ivanovic, dar i-a luat acesteia un set şi a calificat-o pe Williams, care avea să o spulbere în finală pe româncă.

Anul acesta, după ce-l bătuse în grupă pe Djokovic, Sinner avea ocazia să-l trimită acasă pe liderul mondial, dacă ceda în ultimul meci din grupă, contra lui Holger Rune. Numai că italianul a jucat până la epuizare cu Rune şi l-a calificat pe “Nole”, iar în finală sârbul i-a “răsplătit” efortul, executându-l, pe teren propriu, la Torino, scor 6-3, 6-3, după o oră şi 45 de minute şi a cucerit pentru a şaptea oară trofeul, un record.

În acest sezon, Djokovic a câştigat Turneul Campionilor şi trei din cele patru turnee de Mare Şlem, Openul Australiei, Roland Garros şi US Open, pierzând finala la Wimbledon.