Marcel Iureș revine la Craiova în spectacolul „Absolut!”

0
229

Parteneriatul Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova cu Marcel Iureş şi Teatrul „ACT” din Bucureşti continuă cu o nouă stagiune „COLIBRI într-un ACT”. În cadrul acesteia, Marcel Iureş va prezenta marţi, 24 noiembrie, ora 19.00, spectacolul „Absolut!” după Ivan Turbincă de Ion Creangă. O reprezentație a acestuia a mai avut loc aici pe 9 decembrie 2014, bucurându-se de un extraordinar succes. Spectacolul „Absolut!” se adresează unui public de peste 12 ani. Un bilet costă 20 lei și poate fi procurat de la Agenția teatrului (Calea București nr. 56, deschisă de luni până sâmbătă, între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00, iar duminica, în intervalul 10.00-13.00).

Parteneriatul cu Teatrul ACT din Bucureşti şi Marcel Iureş, prin proiectul „COLIBRI într-un ACT”, a fost anunţat oficial la Teatrul „Colibri” din Craiova în noiembrie 2014, în prezenţa actorului. În ultima săptămână a fiecărei luni, în stagiunea 2014-2015, tinerii au putut vedea spectacole de foarte bună calitate din repertoriul Teatrului ACT la un preţ accesibil şi lor. Cea de-a doua stagiune, care se va deschide săptămâna viitoare, are același scop: de a-i motiva pe tineri să se îndrepte spre Teatrul „Colibri”.

  Reprezentaţia „Absolut!” din 24 noiembrie, cu Marcel Iureş, în regia lui Alexandru Dabija, este o iniţiativă a Teatrului ACT de promovare a proiectelor de valoare ale culturii româneşti. Spectacolul ajunge la Craiova din Ungaria, unde duminică, 22 noiembrie, va fi prezentat în Sala Studio „Gobbi Hilda” a Teatrului Naţional din Budapesta, eveniment organizat de Institutul Cultural Român din capitala ungară.

„Absolut!” deţine „Premiul pentru cel mai bun spectacol al unei companii independente” la “Festivalul comediei româneşti – festCO”, ediţia a X-a. În cadrul aceluiaşi festival, în 2012, Marcel Iureş câştiga „Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal” pentru rolul Caţavencu din „O scrisoare pierdută”, pentru Teatrul de Comedie şi pentru one-man show-ul din „Absolut!”.

«Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească. Să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în copilărie poveşti spuse, nu citite? Poveştile s-au sfărâmat, s-au făcut praf şi pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece şi telenovele. Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti. Şi nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea şi Dracul… Oamenii care or să o asculte îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare. Marcel Iureş se întâlneşte cu Ion Creangă. Pentru multă lume va fi o surpriză. Mai puţină lume va spune însă: „Era şi timpul!”», notează regizorul Alexandru Dabija.