Senatul a aprobat începerea urmării penale pentru Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu

0
368

Senatul a avizat, ieri, începerea urmării penale în cazul Ecaterinei Andronescu (PSD), cu 72 de voturi „pentru”, 62 „împotrivă” şi o abţinere, şi al lui Şerban Mihăilescu (UNPR), cu 77 de voturi „pentru” şi 51 „împotrivă”, un vot fiind anulat, ambii acuzaţi în scandalul Microsoft. În cazul Ecaterinei Andronescu, votul a fost secret cu bile, parlamentarii PDL şi PNL votând la vedere. Aceasta a ţinut să mulţumească senatorilor pentru votul dat, spunând că „mă voi bate pentru a-mi dovedi nevinovăţia în justiţie, şi vă rog să nu vă pierdeţi încrederea în onestitatea mea, merită să mă bat, pentru că e singura mea avere”. În schimb, senatorul Şerban Mihăilescu a declarat că este nevinovat şi le-a cerut colegilor să nu accepte solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale împotriva sa în dosarul licenţelor IT. „Nu sunt vinovat şi vă solicit să nu acceptaţi această solicitare. (…) Mandatul meu de ministru a încetat cu demisie în 20 octombrie 2003. Eu, ca persoană, nu am participat la nici o întâlnire, negociere, tratative, ofertare, stabilirea licenţelor, încheierea licenţelor sau orice fel de activitate legată de Microsoft. Totul s-a desfăşurat în 2004, în 2009 asemenea. Acum sunt învinuit, potrivit referatului DNA, că din poziţia mea de parlamentar aş fi făcut presiuni pentru încheierea contractului, presiunile fiind, conform denunţului, sub forma unei vizite la Guvern, la succesorul meu în funcţie, care a devenit şi denunţător”, le-a spus Mihăilescu senatorilor. Ieri, ANI a anunţat, printr-un comunicat, că Şerban Mihăilescu este incompatibil, deoarece a deţinut, în perioada 19 decembrie 2012 — 24 decembrie 2013, atât calitatea de senator, cât şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale. Discuţiile pe tema ridicării imunităţii celor doi parlamentari au fost aprinse, social-democratul Leonard Cadăr afirmând că Senatul a sacrificat marţi „un miel”, în persoana liberalului Akos Mora, iar ieri sacrifică „doi elefanţi” – Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, pentru a satisface „pofta de sânge” a presei şi a „urmaşilor vampirilor”, fără să conteze „dacă sunt vinovaţi sau nu”.

DNA a cerut Senatului aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu, fost secretar general al Guvernului. Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000 – 19 iunie 2003, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009 şi în prezent senator, este acuzată de către DNA de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului „Sistem Educaţional Informatizat” şi respectiv pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft; ar fi iniţiat şi avizat proiecte de hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora, ar fi stabilit, printr-un Memorandum, firmele care să participe la realizarea proiectului, atestând în mod nereal că acestea fac parte dintr-un consorţiu, ar fi stabilit procente de participare la proiect în favoarea anumitor firme, ar fi înlesnit firmei Siveco şi colaboratorilor săi încheierea contractului în condiţiile lipsei de competiţie, încheind contractul în condiţii oneroase pentru ministerul pe care îl conducea, toate acestea având drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 – 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă. Tot DNA mai susţine că Andronescu, în perioada 2001 -2009, ar fi pretins şi primit de la firma Siveco şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, pentru sine sau pentru altul, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu ministerul.

La rândul său, Camera Deputaţilor a aprobat, tot ieri, vacantarea locului de deputat de Bacău al lui Viorel Hrebenciuc (PSD), în urma demisiei acestuia din Parlament, ca urmare a punerii sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.