La Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt, din Slatina, se deschide astăzi, ora 18.00, expoziția personală a artistului Lucian Florin Rogneanu. Intitulată „Între prieteni”, aceasta reunește peste 25 de lucrări de pictură și grafică. Lucian Florin Rogneanu s-a născut la 4 februarie 1981, în Craiova, unde a urmat cursurile Colegiului Național „Carol I”. Este licenţiat al Universităţii de Arte Bucureşti, promoţia 2005, şi absolvent al unui Masterat în Cercetarea şi conservarea mărturiilor istorice în cadrul Universităţii din Craiova (2007). Din 2006 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi, tot de-atunci, muzeograf la Muzeul de Artă din Craiova. Şi-a prezentat creaţiile în cadrul mai multor expoziții personale (la Galeria „Arta” din Craiova, Muzeul Judeţean Olt, Galeria „Art Delia” din Slatina ș.a.), dar şi la numeroase expoziţii de grup.