Senatul a respins proiectul de lege privind Roşia Montană şi a trimis raportul comisiei speciale la Parchetul General

0
416

Senatorii au respins ieri, cu 119 voturi „pentru”, 3 „împotrivă” şi 6 abţineri, proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România (n.r. – pe scurt, proiectul privind Roşia Montană), iar raportul Comisiei speciale a fost deja trimis Parchetului General. Actul normativ are caracter organic, iar Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind forul decizional. Secretarul de stat Gheorghe Hogea a subliniat în plen că Guvernul susţine punctul de vedere adoptat de Comisia parlamentară specială, care a respins, pe 11 noiembrie, proiectul în forma venită de la Guvern. Concluziile Comisiei speciale au fost prezentate de preşedintele acesteia, Darius Vâlcov, conform căruia proiectul nu acoperă în mod satisfăcător toate cerinţele complexe privind cadrul desfăşurării activităţii de exploatare a resurselor minerale în România şi, în consecinţă, acesta a propus respingerea lui, considerând totodată ca fiind necesară analizarea unor scenarii alternative de stabilire a redevenţelor şi a participaţiei statului în cazul exploatărilor miniere, având în vedere exemplul altor state. Pentru respingerea proiectului s-au exprimat, în plen, reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare, cu excepţia PDL, care a decis să nu participe la vot. Senatorul PDL Nicolae Vlad Popa a afirmat că în tot proiectul nu există nici o garanţie, nici un control asupra cantităţii şi conţinutului zăcământului. „Acea licenţă este nulă de drept, dumneavoastră o ţineţi în viaţă. Nu s-a făcut o licitaţie, ea este nulă de drept. (…) Sunt cheltuieli şi daune, să plătească domnul Ponta daunele”, a spus Popa. „Aceste lucruri vor fi lămurite la Parchet”, a completat preşedintele Senatului, Crin Antonescu. La rândul său, senatorul PDL Alexandru Pereş a declarat că raportul comisiei speciale seamănă cu analiza unei comisii de anchetare a tuturor actelor semnate pe tema Roşia Montană. „Această comisie specială a fost, de fapt, o comisie de anchetă. (…) Au pus la acest dosar diferite probe, cu care se va sesiza sau nu Parchetul General. (…) Eu rămân cu un gust amar, căci asistăm la analizarea unui raport al unei comisii de anchetă”, a spus senatorul PDL. Şi avea dreptate, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, anunţând că toţi cei implicaţi şi care şi-au dat semnăturile în acest dosar nu vor avea sărbători liniştite, pentru că raportul Comisiei parlamentare speciale a fost trimis deja la Parchetul General. Anunţul acestuia a venit după o serie de dezvăluiri făcute de la microfon de social-democrata Gabriela Firea, membră a Comisiei speciale, care a afirmat că românii trebuie să afle că momentul în care s-a acordat licenţa de exploatare pentru acest proiect este anul 1998, iar cel care a făcut acest lucru este Radu Berceanu, ministru al Industriilor în acea perioadă. Tot în 1998, a adăugat Gabriela Firea, şi tot printr-o semnătură a lui Radu Berceanu, s-a transferat licenţa cu titlu gratuit de la acţionarul minoritar român la acţionarul majoritar străin şi, totodată, participaţia statului, acţiunile, au fost diluate de la 33% la 19%. „Vine vremea, şi după şase ani, şi după opt ani. Trece timpul, trece, dar nu trec şi dosarele penale. Măcar această satisfacţie să o avem, noi, parlamentarii, că am făcut lumină într-un caz. Nu mă refer la persoane, nu ştiu care e vinovăţia unuia sau a altuia, dar Parchetul, când are în faţă un document atât de important, de la Parlamentul României, nu de la o Cameră, nu cred că îşi va permite să se joace. (…) Cei care au fost implicaţi, părerea mea e că nu vor avea sărbători liniştite”, a avertizat Ilie Sârbu.