Fonduri europene pentru formare profesională atrase de Curtea de Apel Craiova

0
344

Curtea de Apel Craiova a accesat, în mod direct, noi fonduri de la Comisia Europeană, cel mai recent proiect pentru care s-a obţinut finanţare fiind „Judicial Intercultural Communication in Family Mediation”. Acesta este al treilea proiect aprobat de Comisia Europeană pentru Curtea de Apel Craiova.

Proiectul are ca scop formarea profesională a judecătorilor în domeniul medierii familiale reglementată de Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European şi al Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială şi Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.

„Proiectul a fost admis de Comisia Europeană prin Decizia C (2013) 8097 din 14.11.2013, Curtea de Apel Craiova fiind invitată să participe cu acest proiect alături de cele mai prestigioase instituţii judiciare din Statele Membre ale Uniunii Europene”, a precizat Liviu Mândrilă, din cadrul Biroului de presă al Curţii de Apel Craiova.

Programul de formare profesională se va desfăşura în colaborare cu Tribunalul din Rijeka (Croaţia), Differenza Donna (Italia), Tribunalul Regional din Sofia (Bulgaria), Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Cluj, pe o perioadă de 12 luni , contribuind la îmbunătăţirea cooperării judiciare în materie civilă prin organizarea unei serii de seminarii de pregătire profesională pentru judecători specializaţi în materie civilă.