Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Bucureşti implementează proiectul cultural „Proiect integrat pentru îmbunătăţirea semnificativă a gradului de protejare şi promovare a patrimoniului cultural imaterial reprezentativ din regiunea sud-vest Oltenia (aria ţintă)”, finanţat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Proiectul se adresează în principal unor grupuri-ţintă, având roluri relevante în protejarea, promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului imaterial din regiunea S-V Oltenia.
„Proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea cadrului şi a mijloacelor de acţiune pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial din România, cu accent pe regiunea Sud-Vest Oltenia (judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea). Grupul-ţintă vizat este alcătuit din salariaţi şi colaboratori, promotori, formatori, comunicatori, inclusiv lideri de opinie interesaţi de patrimonial cultural imaterial din Oltenia”, a explicat Alexandru Stuparu, manager al Casei de Cultură „Traian Demetrescu” şi manager de proiect.
În cadrul proiectului s-a elaborat şi difuzat un set de materiale privind patrimoniul cultural imaterial din aria ţintă, cu ocazia unui seminar la care au participat 15 salariaţi sau colaboratori din muzeele de etnografie. Acest set de materiale va fi prezentat şi cu prilejul organizării a patru conferinţe-atelier pe teme privind patrimoniul, la care se estimează participarea a cel puţin 700 de tineri. Conferinţele-ateliere au debutat ieri, la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Tg. Jiu, şi vor continua la Colegiul Tehnic „Decebal” din Dr. Tr. Severin (astăzi), Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu” (mâine, 21 noiembrie) şi Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova (joi, 22 noiembrie).