După ce Camera Reprezentanţilor a rămas fără preşedinte, prin demiterea lui Kevin McCarthy, iar republicanul Steve Scalise şi-a abandonat candidatura săptămâna trecută nereuşind colectarea celor 217 voturi necesare, nici Jim Jordan (deputat de Ohio) după două încercări n-a reuşit din cauza opoziţiei a 20 de colegi republicani. Potrivit Washington Post, Jim Jordan şi-ar fi abandonat continuarea încercărilor, poziţionându-se în favoarea lui Patrick McHenry (deputat de Carolina de Nord) pentru moment „speaker interimar”. Lunga bătălie pentru conducerea Camerei Reprezentanţilor scoate la iveală disensiunile dintre republicani care controlează Camera. Paralizată în prezent Camera Reprezentanţilor nu poate vota niciuna din propunerile făcute de Joe Biden pentru Ucraina, Israel şi finanţarea operaţiunilor guvernului. Îndemnând republicanii să pună capăt „războiului lor civil” liderul democrat Hakeem Jeffries a propus formarea unei coaliţii care să transceadă liniile de partid.
Acasă Actualitate Actualitate externă SUA: Jim Jordan n-a reuşit nici după al doilea tur, pentru postul...