Amânând cu discreţie şi suficient tact, impecabil calibrat, anunţarea unei decizii presupuse, cea a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale de anul viitor, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, conferenţiază în schimb, într-o cadenţă ce nu poate trece neobservată, pe teme ispititoare, care tocmai asta sugerează: că e pregătit exemplar, până la detaliu, pentru funcţia de preşedinte. De care a fost privat în 2009, în circumstanţe şi astăzi neclare sau abandonate în uitare. La conferinţa anuală a Asociaţiei proiectului România 2030, intitulată „Puterea inovării – Reclădind încrederea, imaginând viitorul”, găzduită joi de Centrul de conferinţe Bucharest World Trade Center (sala New York) cu invitaţi de prestigiu, lideri şi inovatori ai lumii euro-atlantice, Mircea Geoană a întărit impresia nu că va candida anul viitor, cât că este pregătit „cu un proiect de ţară”, seducător, circumscris unei alte realităţi politice, care se conturează sub ochii noştri. Saltul istoric de dezvoltare, pe care România poate să îl realizeze, aşa cum îl prefigurează Mircea Geoană, se bazează pe aportul oraşelor mici şi mijlocii (nu în detrimentul oraşelor mari care au atins o anume saturaţie), spre a iradia în zonele rurale cu vitalitate economică şi asumarea inovării ca principal motor de creştere şi dezvoltare. Fiecare afirmaţie este bine argumentată. Interesant este faptul că Mircea Geoană, în premieră, nu cultivă un câmp politic sau altul, stânga sau dreapta, şi mai mult nuanţează inspirat, inclusiv despre implicarea Bisericii, nu decuplarea ei, cum se încearcă prin tot felul de politici corecte progresiste şi tonul său general, referitor inclusiv la „politici de natalitate ambiţioase” şi un plan strategic de recuperare a unei părţi cât mai mari din diaspora românească şi moldovenească cu dublă cetăţenie, atestă o excelentă pregătire prealabilă. Fiecare tronson al discursului său se reazămă pe expertize infailibile. Sau aproape infailibile. Pe deasupra o retorică seducătoare, pe care i-o cunoşteam. Atrăgând atenţia unei „selectivităţi” în aducerea forţei de muncă din alte ţări, actualul secretar general adjunct al NATO ştie ce vorbeşte. Are, aşa cum spuneam, expertiză de care nu ne putem îndoi. În fine, o sugestie imperativă pentru clasa politică: revizuirea resursei umane. Adică, o altă calitate, nu în detrimentul cantităţii, cât precumpănitoare acesteia. Ţinta marşului forţat: top 10 ţări din Europa şi statutul de economie dezvoltată. Senin, dezinvolt, stâpânind accentul, rostul acestuia în orice discurs Mircea Geoană lasă impresia candidatului bine pregătit pe toate temele majore posibile. Aproape că e greu de presupus că ar putea fi „încurcat” în vreuna din ele. Că amână sine-die anunţul unei eventuale candidaturi la alegerile prezidenţiale, invocând faptul că „îşi face job-ul foarte bine până în ultima zi de mandat”, este o strategie menită să incite dorinţa noastră „de a candida”, fiindcă este neîndoielnic, dacă nu chiar cu certitudine, o soluţie viabilă. Necesară. În domeniul politicii externe, unde suntem invizibili, la nivelul UE, ca voce, n-are competitor. Cunoaşte bine, nu clima Europei, cât toţi curenţii de aer actuali şi influenţa celor de peste ocean, asupra lor. Brutal de onest, sintagmă care îi aparţine, Mircea Geoană reuşeşte, de la zi la zi să coaguleze o masă tot mai largă de simpatizanţi din toate păturile sociale, care speră că, după două decenii pierdute sau fade, să avem în capul treburilor ţării un om potrivit, cu dragoste de ţară, şi de… popor. Se pare că nu suntem departe de acest moment. Cel mai recent sondaj INSCOP atestă că actualul secretar general adjunct al NATO este prima opţiune a românilor la alegerile prezidenţiale.
